Nu am crezut vreodata ca voi cunoaste intr-o maniera directa si dureroasa psihologia "tipului digestiv" pe care l-a descris foarte plastic Petre Pandrea. Potrivit acestuia, "tipul digestiv" este "banuielnic si prepuielnic". Iubeste sarada, spune "da", gandeste "nu", iar cand a spus "nu" inclina mult spre "da". "Tipul digestiv" se indoieste de sine insusi si de ceilalti si "dispretuieste energic munca". Devine suspicios indata

ce-ti simte caracterul diferit de al sau si ii agreseaza pe aceia care nu pot trai fara "lux intelectual si sufletesc". Experienta traita in urma cu trei ani (cu extensie in prezent) este legata de un gest care ar surprinde pe oricine prin duplicitatea lui neasteptata. Un astfel de gest prinde viata atunci cand superiorul tau ierarhic incearca prin interpusi sa afle ce gandesti, intr-o forma disimulata de manipulare a subalternilor, voind de fapt sa descopere cu cine doresc acestia din urma sa-l inlocuiasca pe "el". Astfel, intr-o buna zi, "el" i-a spus secretarei ca "va pleca" din functie in mai putin de o luna. Indata se pune in miscare un mecanism aparent independent, pentru recoltarea informatiilor din mai multe directii. Daca ai norocul sa-i prinzi miscarea la timp, ii poti spune franc: "Nu ma intereseaza functia dumitale, calmeaza-ti colegii sa-mi puna intrebari de acest fel. Eu nu sunt un uzurpator!". Ai apoi naivitatea sa crezi ca problema s-a stins insa, cu trecerea timpului, constati ca ai facut o greseala: marturisirea ta i-a confirmat asteptarile, si anume ca subalternii ii pregatesc ceva de indata ce-l simt pe nisipuri miscatoare. La scara istorica, acest tip de actiune a fost destul de intalnit si este hranit de ceea ce definim uneori prin duplicitate. Aceasta se intampla daca ai idei si le pui in practica.

Este acesta un fenomen izolat? A fost candva altfel? Pana tarziu, dincolo de 1850, dreptatea era identica cu "