Dincolo de tacerea liderilor politici asupra adevaratelor lor intentii, mai semnificativa decat declaratiile deja previzibile, ghicim in transparenta o lupta pe viata si pe moarte pentru viitorul guvern. Jurnalistii isi pregatesc armele pentru dezbaterile din parlament, desi acolo se joaca doar finalul piesei mult mai interesante care se consuma in culise.

Pana la urma insa totul nu este decat lupta primitiva pentru putere. Chiar daca isi vor putea clama din nou importanta, parlamentarii nu se vor acoperi de glorie cu prilejul asteptatelor dezbateri si, putem anticipa, se vor plange din nou ca nu sunt respectati suficient.

Acesta este laitmotivul lor de cand populatia voteaza impotriva deciziilor lor si sondajele ii situeaza pe locuri codase in topurile increderii si respectului.

Interesant este ca niciunul nu incearca sa identifice cauzele acestei lipse de prestigiu periculoase pentru democratia romaneasca.

De vina nu sunt niciodata ei, care nu vin la serviciu sau, atunci cand vin, citesc ziarul, dorm, vorbesc la telefon, voteaza de doua ori sau isi uita nepoatele cu degetele pe dispozitivul de vot; de vina e presa pentru ca-i filmeaza atunci cand se comporta sub demnitatea functiei pe care o detin.

De vina nu este, in ochii lor, nici faptul ca, in circumscriptii, multi sunt perceputi ca oameni de afaceri imbogatiti prin influenta politica mai mult decat prin pricepere si munca. De vina, evident, este tot presa care relateaza despre abuzurile si ilegalitatile comise.

Mai exista insa un element care face ca oamenii politici romani sa nu se bucure de prestigiu in ochii electoratului: lipsa de cultura. Ea se adauga firesc, de altfel, lipsei de educatie care genereaza schimburile de replici acide si vulgare care polueaza viata politica.

La prima vedere mi se poate reprosa ca bat campii: ce