Duşmanul duşmanului meu este prietenul meu - această logică pare să reaşeze scena politică în aceste zile.

Tot logica „duşmanul duşmanului meu...“ a dus la suspendarea preşedintelui şi la acea supermajoritate parlamentară care a votat împotriva lui Băsescu şi a învestit guvernul Tăriceanu 2. Atunci când a izbucnit scandalul bileţelului scris de Tăriceanu şi adresat lui Băsescu, Mircea Geoană a cerut public demisiile „premierului infractor şi preşedintelui tăinuitor“. Ulterior, s-a aliat cu infractorul, încercând debarcarea tăinuitorului. Larga coaliţie PSD-PNL-PC-PRM-UDMR nu a avut nimic altceva în comun decât un duşman: Băsescu. Toate aceste partide l-au identificat pe preşedinte ca inamic într-o asemenea măsură încât peremiştii şi maghiarii au ajuns la un front comun.

Ce a schimbat referendumul? Legitimitatea câştigată de preşedinte a dus la nuanţarea duşmăniei. Acum, PSD a realizat că un duşman atât de puternic nu trebuie atacat frontal, aşa că încearcă să macine popularitatea lui Băsescu şi a PD printr-un joc complicat de alianţe, făcând scena politică şi mai confuză, în speranţa că ar putea să iasă primul din confuzie. PNL realizează acum pe propria piele că un prieten câştigat printr-o duşmănie comună nu e tocmai un prieten adevărat.

Dezbinaţi într-o asemenea măsură încât fiecare preferă să negocieze mai degrabă cu fostul duşman comun, liberalii şi democraţii schimbă spectaculos rolurile. Acum două luni, PD acuza PNL de trădare pentru că negociase cu PSD. Partidul denunţat în campanie ca răul suprem. Prima mişcare făcută de Traian Băsescu când l-a înlocuit pe Roman în fruntea PD a fost să adopte o clauză specială în statutul partidului care interzice colaborarea cu PSD. Acum, PNL acuză PD că negociază cu PSD şi reface marele FSN. Deşi nu este limpede de ce pentru PD este ruşinos să negocieze cu PSD, iar pentru PNL nu a fost ruşinos să negocieze ş