"Oricare ar fi fost fotografia", citesc intr-un roman de Jean Echenoz, "Oswald Clair nu avea niciodata aerul de a fi multumit ca e inclus in ea, il simteai cum se cabreaza in permanenta spre exterior, smuls de tot ce era in afara cadrului&q
Oswald Clair e agent secret si, fireste, una dintre obligatiile sale de serviciu este sa lase cat mai putine urme publice ale trecerii lui prin viata. Personajul acesta din poze a disparut fara sa lase urme, credea el, atat din viata nevestei lui, cat si din agentia pentru care lucra, iar un alt personaj din roman, fara sa vrea si fara ca lucrul acesta sa-l intereseze catusi de putin, da de aceste urme fizico-chimice care sunt pozele. Pentru agentul secret Oswald Clair, aceste fotografii nu ar fi trebuit sa existe. Dar si pentru noi toti, oameni si lucruri, multe fotografii n-ar trebui sa existe. Ar trebui sa fim cu totii agenti secreti.
In magazine, aeroporturi, pe strada ori sosele, peste tot sunt montate camere de luat vederi si, de multe ori, "vederile" sunt citite de alte masini. Acum cativa ani de pilda, voind sa incurajeze cresterea plantatiilor de maslini in Spania, UE a creat un program prin care fermierii primeau o suma de bani pentru fiecare nou maslin plantat. Progresele programului erau urmarite printr-un satelit care lua periodic imagini ce apoi erau citite automat: atatia pixeli dispusi in cutare configuratie insemnau un nou maslin pe cutare plantatie. Unii au incercat sa pacaleasca masina si au plantat un fel de maslini din cauciuc facuti industrial: observand regularitatea prea mare a formelor captate, masina i-a parat.
Lotman spunea la un moment dat ca societatile merg cu rusine sau cu frica (asa cum spui despre o masina ca merge cu benzina ori cu motorina). In general mici numeric, societatile traditionale mergeau, zice el, cu primul "combustibil": evitai sa faci anumite lucrur
