Parc-am trăi într-un coşmar. Societatea românească nu pare să înveţe nimic din erorile trecutului şi n-a găsit, în şaptesprezece ani de exerciţiu democratic, forţa de-a se despărţi de sinistrul stil confrontaţionist al extremiştilor proveniţi din rândul fostei nomenklaturi şi-al slujitorilor acesteia din presă. E incredibil, dar cât se poate de adevărat, ca în anul 2007 aceleaşi şi aceleaşi personaje să apară pe posturi de televiziune şi să verse în capul românilor zoaiele unui limbaj de mahala, asezonat din plin cu sudalme şi ameninţări. Probabil că nu sunt prea bine informat, dar n-am văzut nici o reacţie la inimaginabila ieşire a lui Vadim Tudor care, într-o emisiune de televiziune, îi promitea, pur şi simplu, şefului statului "două palme"! Iniţial, am avut impresia că e vorba de-o emisiune parodică, dar observându-i spuma albă din colţul buzelor, mi-am dat seama că Vadim era în plină activitate... creatoare! Ei bine, canalul de televiziune cu pricina n-a fost desfiinţat, Vadim n-a fost chemat în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi nici n-a fost măcar amendat. De ce? De frică. Astfel de personaje au reuşit să inducă, atât la nivel de instituţii, cât şi în rândul indivizilor, sentimentul că e posibil să treacă oricând de la vorbă la faptă. Am văzut Partidul România Mare în acţiune, iar participarea sa la "mineriada" din 1999 n-a fost pur simbolică. Faptul că Miron Cozma a devenit membru al PRM n-a mirat şi n-a şocat pe nimeni, într-o ţară în care cetăţeanul e mulţumit să stea cu capul între urechi şi fericit c-a mai furat o zi de la Dumnezeu şi-o bucată de pâine de la stat. La 18 decembrie 2006, am văzut cu ochii mei de ce e în stare Partidul România Mare şi care sunt metodele prin care înţelege să se impună. E vorba de-un amestec de nebunie indusă în rândul membrilor de frunte ai partidului de către el lider maximo, cel care alternează cu