Ati observat, desigur, ca, la noi, nici unul - absolut nici unul - dintre cei acuzati si judecati pentru coruptie, spalare de bani, criminalitate organizata, spionaj si orice alta crima nu recunoaste nimic, nu admite nici cea mai slaba urma de vinovatie proprie, nici macar prin invocarea unor circumstante atenuante. Nu - el nu-i vinovat, iar acuzatiile sunt "politice", sunt urzite in mod neintemeiat de inamicii sai - nume mari si oameni puternici - iar el, respectivul, abia asteapta sa-si demonstreze nevinovatia inaintea instantei. Nimeni, de la Adrian Nastase la Omar Hayssam, de la Dan Ioan Popescu la Zsolt Nagy, de la Dan Voiculescu, Dinu Patriciu la fratii Camataru, nu-i vinovat. Sunt cu totii oameni cinstiti, muncitori. Au castigat cu greu si cu sudoare banul. Au facut lucruri bune in economie, in politica, in societate. Familiile si prietenii ii iubesc. Succesul si valoarea lor a starnit invidia, ura unor oameni rai, corupti, a unor monstri, a unor guvernanti care "fac politie politica". (Desigur, cand vreunul dintre "monstri" ajunge in aceeasi situatie, auzim exact aceleasi vorbe rostite in directie inversa.) Nici macar cei condamnati definitiv, precum Miron Cozma, nu recunosc nimic, preferand sa treaca drept instrumentele altora decat autorii propriului destin, dar negand cu indarjire orice culpa personala. Se stie ca in procesele staliniste, acuzatii - adesea personalitati importante ale partidului, armatei sau economiei sovietice - marturiseau absolut tot ce li se cerea, ba chiar recunosteau crime oribile pe care era cu neputinta sa le fi facut. Oricine admitea oricand ca e vinovat de orice! La noi, e exact pe dos (si nu stiu daca e cazul sa ne felicitam): nimeni, niciodata nu admite a fi vinovat de nimic. Nu se accepta nici o vina, nici o responsabilitate personala sau eroare morala proprie, ci se invoca numai ticalosia continua si neinduratoare a tuturor c