Piata romaneasca de arta a inceput sa intre - cu greu, ce-i drept - pe fagasul firesc al comertului liber. Dupa mai bine de 17 ani, se poate vorbi intr-adevar de o vizibila maturizare a actorilor pietei - colectionarii, negustorii de arta, pe de o parte, si ofertantii (vanzatorii de bunuri artistice) pe de alta parte. Timp in care lucrari semnate de nume de referinta ale artei romanesti au iesit din colectii importante pentru a intra in altele, pentru o perioada de cateva generatii. Opere semnate de Grigorescu, Tonitza, Luchian, Andreescu, Petrascu, Darascu, Iser, Pallady, Stefan Popescu, Francisc Sirato, Octav Bancila, Schweitzer-Cumpana, Dumitru Ghiata, Lucian Grigorescu, Ion Tuculescu, Alexandru Ciucurencu sau Corneliu Baba - pentru a aminti numai cateva nume de rezonanta in peisajul plastic romanesc al secolului XX - au fost adjudecate, la casele de licitatii bucurestene, pentru preturi situate intre 15.000 si 180.000 lei. De remarcat este faptul ca a prins contur un principiu fundamentral in comertul liber cu arta, potrivit caruia calitatea artistica a unei lucrari este primordiala. Numele celui care a realizat-o ii confera, se intelege, un plus de valoare. Totodata, este explicabil de ce atunci cand un Grigorescu, Luchian sau Pallady apar rar pe piata, pretul de evaluare pare sa le taie respiratia negustorilor/colectionarilor. Nu este insa o regula ca in creatia unui mare artist sa existe numai lucrari de exceptie. O situatie mai putin inteleasa de catre aceia care intermediaza vanzarile si care se incapataneaza sa pretinda ca un Grigorescu, un Tonitza, Petrascu sau Palady nu se pot vinde sub 180.000 lei. Cert este ca valoarea acestora depaseste cu mult cifrele la care sunt tranzactionate la casele de licitatii. Dar, deocamdata, atat pot sa ofere competitorii romani. De pilda, pentru un tablou de Petrascu (1872-1949), "Domnisoara in roz" (25x13 cm), ulei pe lem