Realitate sau nu, impresia conform careia scoala internationala - mai precis cea vest-europeana, dar si altoiul sau nord-american - aduce la gradul de maturitate demersul artistic al tinerilor artisti la o varsta tot mai frageda, a devenit tot mai puterni
Asociata de multe ori pe nedrept cu aspectele peiorative ale fragilitatii, tineretea artistica a solistilor ar trebui sa fie - la modul ideal - o stare perpetua a vietii artistice a fiecaruia dintre ei. In sens artistic, maturitatea nu are practic varsta, ea netrebuind confundata cu experienta scenica.
Asistand la concertul sustinut de Alexandra Costin alaturi de Orchestra Nationala Radio condusa de dirijorul japonez Tetsuji Honna si observand maniera in care a abordat celebrul Concert nr. 3 in do minor pentru pian si orchestra de Beethoven, mi-am confirmat impresiile de mai sus. Vorbind cu solista despre acest opus, imi marturisea ca, desi e constienta ca este vorba despre un concert foarte cunoscut, crede ca "intotdeauna se poate gasi ceva nou de spus sau, din contra, ceva 'vechi', dar uitat".
Unul dintre compozitorii preferati ai Alexandrei Costin (de altfel si anul trecut a prezentat publicului bucurestean al patrulea concert al acestuia), Beethoven i-a oferit solistei oportunitatea de a sonda subtilitati de nuantare pe care nu le-am remarcat la prea multi interpreti de varsta ei. Multe "amanunte" privind frazarea denotau, astfel, acea maturitate pe care am admirat-o cizelandu-se de-a lungul ultimilor ani, de cand Alexandra Costin se afla la studii in Statele Unite si revine periodic pentru concerte in Romania.
"In muzica lui Beethoven simt puterea, slabiciunea, durerea, iubirea, dorinta, ca la nici un alt compozitor. E o muzica in care descopar un mesaj direct si sincer, asa cum imi plac mie oamenii, fara falsuri, fara ipocrizii. Cred ca cel mai important este sa fii cinstit
