Scientismul pozitivist, ce a dominat întregul secol al XIX-lea, a provocat în spaţiul esteticii şi al criticii literare puternice polemici ce au vizat surprinderea unui principiu unic, aplicabil unui număr cât mai mare de opere şi, prin urmare, o abordare raţionalistă a literaturii, uzând de un limbaj desemantizat, cosmetizat, lipsit de mesaj, metode precum psihanaliza, sociocritica sau structuralismul formalist provocând o exagerată obsesie de a demistifica, obsesie care, în mod paradoxal, s-a transformat într-un alt mit. Este un secol în care mitul este redus la statutul unei ficţiuni, al unei născociri, continuitatea între imaginarul mitic şi pozitivitatea istorică câştigând teren în secolul al XX-lea, când, observa Gilbert Durand, "cenzura scientistă şi demistificatoare se confruntă cu o invazie mitologică", istoria dovedindu-şi calitatea de vehicul al unei trame transcendente. Importanţa acordată miturilor în abordarea critică a literaturii şi necesitatea întoarcerii la experimentele pre-ştiinţifice sau para-ştiinţifice reprezintă şi miza studiilor, articolelor şi eseurilor de exil semnate şi publicate de Ioan Petru Culianu între anii 1967 şi 1989 în diverse reviste din străinătate, texte traduse în româneşte de Corina Popescu şi Dan Petrescu şi reunite în volumul Studii româneşti. Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade (vol.I, ediţia a II-a, Polirom, 2006, 408 p.). Autorul propune o metodă inedită de analiză a textului literar - mitanaliza - metodă inspirată, după propriile mărturisiri, de eseul din 1943 al lui Mircea Eliade, Insula lui Euthanasius, prin care acesta a deschis o nouă direcţie în interpretarea textelor eminesciene, abordare hermeneutică numită de Adrian Marino mitocritică. Eliade susţinea că prezenţa unor elemente specifice sferei general-romantice (elementele neptunice, nostalgia paradisului etc.), nu se datorează unei influenţe, ci