La atat as rezuma impresia dominanta dupa intalnirea de la "ARTIS", de la parterul Teatrului National, cu tablourile din suita Convergentelor Floricai Ionescu. Un nume cuminte din stufoasa pleiada de manuitori contemporani ai penelului, pornita

Fapt vizibil in creatia de azi a artistei, care isi marturiseste fatis reverenta fata de cel ce i-a modelat personalitatea artistica, pictorul si profesorul iesean Dan Hatmanu. Studii ulterioare de teologie ortodoxa si o viata traita in preajma si in duhul altarelor, au adancit inclinatiile meditativ-contemplative ale artistei catre modelul de ruralitate genuin, austera si incremenita in vetustitate. Ceea ce in peisagistica pictoritei se traduce in transparente calde si luminoase de culoare, in compozitii dominate de calmul paradiziac al viziunilor nostalgic-romantice.

Cu toate acestea, conduita stilistica predilecta a Floricai Ionescu este una afina cu marea traditie post-cezannista, asa cum s-a configurat ea in inepuizabila si prolifica scoala impresionista. In acest exercitiu, practicat cu eleganta si dezinvoltura, dar fatalmente repetabil la infinit, artista transmite privitorului bucuria simpla a trairii sale in mijlocul unei ambiante de o invaluitoare intimitate domestica. Ea promoveaza obstinat imaginea unei realitati idilice si conservatoare, estompand amanuntele exotice sau sever "expresive" ale unui mediu auster si periferic apartinand unei lumi a resemnarii si impacarii cu sine. Peisajele sale sunt de fapt o insumare de "stari" emotionale, cu un pronuntat caracter animist. Poarta ograzii, strada desfundata din marginea satului, pridvorul bisericii privit din fereastra propriei odai, dudul din fata casei devin, in viziunea sensibila a artistei, personaje ale unei lumi omogene si suficiente siesi in ingenuitatea ei. Florica Ionescu surprinde cu seninatate si vibranta simpatie aceasta atmosf