Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viermele necredinţei

Publicat in Romania Literara, vineri 8 iunie 2007 ·

Pentru un om cu frica lui Dumnezeu, o lucrare ca cea a teologului Walter-Jörg Langbein - o antologie cuprinzînd inexactităţile istorice şi inadvertenţele teoretice din paginile Bibliei - ar putea semăna cu o provocare a diavolului. Căci numai acolo unde coada nefîrtatului a apucat să se strecoare poţi întîlni perfida tentativă de a arunca o umbră de îndoială asupra temeiniciei adevărurilor conţinute în jCartea cărţilor. Langbein pare un apostat a cărui credinţă, stingîndu-se, a lăsat locul unei lucidităţi sceptice şi amare, o luciditate cu atît mai vinovată cu cît autorul, în loc s-o ţină pentru el însuşi, vrea s-o împărtăşească semenilor, tulburîndu-le seninătatea trăirii şi desfigurîndu-le icoana pe care tradiţia le-a înrădăcinat-o în minte. Rezultatul va fi un dicţionar al eresurilor şi gafelor pe care cartea de căpătîi a creştinismului le conţine în litera ei. Avem de-a face cu genul de erudiţie periculoasă prin care un teolog caută să-şi ascundă adînca inapetenţă faţă de natura revelată a cunoştinţelor biblice. Cam în acest fel ar gîndi un credincios răsfoind lucrarea lui Langbein. Şi, oricîte măsuri de precauţie şi-ar lua autorul, care subliniază încă din prefaţă că "a atenţiona asupra erorilor biblice nu constituie un atac la adresa Bibliei " (p. 7), cititorul nu poate să nu-l bănuiască de contrariul intenţiilor pe care şi le declară. Nu se poate aşadar să nu aibă pornirea involuntară de a se întreba ce hram poartă autorul şi ce intenţii are. Căci ce om bine intenţionat, scriind o astfel de antologie, ar nutri o simpatie inalterată faţă de creştinism? Şi apoi cum să mai fii legat de o învăţătură căreia nu te sfieşti să-i urmăreşti contra­dicţiile cu lupa? De altfel, într-o epocă în care e la modă să arăţi cît de găunos este spiritul acestei religii şi cît de înapoiată poate să-i fie viziunea, într-o epocă în care nu ai decît de cîştigat dacă arăţi cu degetul o

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi l

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum 53 minute
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 51 minute
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum 37 minute
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum 29 minute
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°