Pentru un om cu frica lui Dumnezeu, o lucrare ca cea a teologului Walter-Jörg Langbein - o antologie cuprinzînd inexactităţile istorice şi inadvertenţele teoretice din paginile Bibliei - ar putea semăna cu o provocare a diavolului. Căci numai acolo unde coada nefîrtatului a apucat să se strecoare poţi întîlni perfida tentativă de a arunca o umbră de îndoială asupra temeiniciei adevărurilor conţinute în jCartea cărţilor. Langbein pare un apostat a cărui credinţă, stingîndu-se, a lăsat locul unei lucidităţi sceptice şi amare, o luciditate cu atît mai vinovată cu cît autorul, în loc s-o ţină pentru el însuşi, vrea s-o împărtăşească semenilor, tulburîndu-le seninătatea trăirii şi desfigurîndu-le icoana pe care tradiţia le-a înrădăcinat-o în minte. Rezultatul va fi un dicţionar al eresurilor şi gafelor pe care cartea de căpătîi a creştinismului le conţine în litera ei. Avem de-a face cu genul de erudiţie periculoasă prin care un teolog caută să-şi ascundă adînca inapetenţă faţă de natura revelată a cunoştinţelor biblice. Cam în acest fel ar gîndi un credincios răsfoind lucrarea lui Langbein. Şi, oricîte măsuri de precauţie şi-ar lua autorul, care subliniază încă din prefaţă că "a atenţiona asupra erorilor biblice nu constituie un atac la adresa Bibliei " (p. 7), cititorul nu poate să nu-l bănuiască de contrariul intenţiilor pe care şi le declară. Nu se poate aşadar să nu aibă pornirea involuntară de a se întreba ce hram poartă autorul şi ce intenţii are. Căci ce om bine intenţionat, scriind o astfel de antologie, ar nutri o simpatie inalterată faţă de creştinism? Şi apoi cum să mai fii legat de o învăţătură căreia nu te sfieşti să-i urmăreşti contra­dicţiile cu lupa? De altfel, într-o epocă în care e la modă să arăţi cît de găunos este spiritul acestei religii şi cît de înapoiată poate să-i fie viziunea, într-o epocă în care nu ai decît de cîştigat dacă arăţi cu degetul o