"Dupa o lunga perioada de «niet, niet, niet», avem in sfarsit un «da» de la partea rusa", a declarat purtatorul de cuvant al guvernului ceh pentru baza radar a SUA despre propunerea pe care Putin i-a facut-o lui Bush.
oficiali si experti militari din SUA, Rusia si Europa au analizat propunerea lui Putin de includere in sistemul american antiracheta a unui radar din Azerbaidjan, opiniile lor mergand de la aprecierea ca aceasta este o idee constructiva, care permite depasirea unui impas, pana la ideea ca propunerea-surpriza nu este decat un nou siretlic al lui Putin. "Initiativa nu a fost respinsa pe loc de catre George W. Bush doar din cauza surprinderii", scria ieri "The Guardian". Bush si consilierul sau pentru securitate, Stephen Hadley, au calificat propunerea drept "interesanta", Hadley adaugand ca expertii vor fi cei care vor avea ultimul cuvant. Consi-lierul american a tinut sa precizeze ca "pe masa negocierilor raman toate problemele existente, inclusiv instalarea componentelor scutului antiracheta al SUA in Cehia si Polonia". De altfel, oficialii de la Varsovia, unde Bush era asteptat ieri, intr-o escala pe drumul de intoarcere in SUA, au declarat ca nu au primit semnale ca discutiile privind scutul antiracheta au fost scoase din agenda dupa propunerea lui Putin. La randul lor, oficialii cehi au declarat ca utilizarea radarului din Azerbaidjan nu ar putea inlocui componentele din Europa Centrala ale scutului antiracheta.
Ministrul de Externe azer, Elmar Mamediarov, a declarat ca tara sa este gata sa inceapa negocieri pe aceasta tema.
Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a raspuns precaut la propunerea lui Putin, argumentand ca instalatia azera "este prea aproape de statele «paria» de care discutam", fiind vulnerabila la atacuri cu rachetele de care dispune deja Iranul, si ca "este cam prea devreme sa ne dam seama daca un radar