Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia va supraveghea traficul cu agenţi în civil

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 9 iunie 2007 ·

Supravegherea traficului pe tronsoanele rutiere ce prezintă risc ridicat de accidente se va face şi de poliţişti în civil, a anunţat ieri comandantul Poliţiei Române, chestorul principal Dan Valentin Fătuloiu, citat de NewsIn. Noua metodă a fost testată în judeţele Argeş şi Vâlcea, iar rezultatele, potrivit poliţiştilor, sunt notabile.

Oamenii legii au recurs la acest mod de acţiune întrucât au ajuns la concluzia că şoferii din România au tendinţa să respecte regulile doar în prezenţa poliţiştilor, cei mai mulţi conducători auto accelerând ori încălcând normele rutiere imediat după ce au trecut de echipajele poliţiei. Conform acestei noi strategii, tronsonul ales pentru desfăşurarea acţiunii se va întinde pe cel mult 30 de kilometri. La intrare, pe ambele sensuri, vor fi amplasate panouri de avertizare cu privire la prezenţa aparatelor de supraveghere video, iar acţiunile de acest gen vor fi anunţate în presă. O maşină inscripţionată a poliţiei va fi prezentă la intrarea în această zonă şi alta la ieşire. Între ele vor acţiona poliţişti în civil, atât cu autoturisme dotate cu aparat radar, cât şi ca pietoni, având aparate foto şi camere de filmat. Poliţiştii în civil vor anunţa prin staţie echipajele aflate în capetele tronsonului despre eventualii contravenienţi, iar aceştia din urmă vor emite amenzile. Fotografiile şi filmele înregistrate de „civili“ vor putea fi folosite ca probe în cazul contestaţiilor. Supravegherea traficului pe tronsoanele rutiere ce prezintă risc ridicat de accidente se va face şi de poliţişti în civil, a anunţat ieri comandantul Poliţiei Române, chestorul principal Dan Valentin Fătuloiu, citat de NewsIn. Noua metodă a fost testată în judeţele Argeş şi Vâlcea, iar rezultatele, potrivit poliţiştilor, sunt notabile.

Oamenii legii au recurs la acest mod de acţiune întrucât au ajuns la concluzia că şoferii din România au tendinţa să res

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 6 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°