Dinamo se pregateste pentru Liga Campionilor cu fostii jucatori ai echipei. Mai intai a revenit atacantul Florin Bratu, urmat la doar doua zile de fundasul Vali Nastase care a evoluat in ultimul sezon la Ascoli, in Italia, echipa retrogradata in Serie B.
"Ma bucur foarte mult ca am ajuns la Dinamo, chiar daca am 33 de ani. Sper sa demonstrez ca se poate conta pe mine. In primul rand avem nevoie de liniste pentru a ne indeplini obiectivele, eu cred ca avem sanse sa ajungem in grupe. Nu ma tem de concurenta, voi lupta pentru un post de titular", a declarat noul aparator al "cainilor".
"Sper ca Vali Nastase sa ne ajute sa mergem in grupe, e capabil de asta. El este unul dintre putinii jucatori care au evoluat cu succes in Italia, timp de cinci ani si jumatate. Rednic l-a dorit enorm la Dinamo. Eu si Mircea avem mare incredere in el. Nastase a semnat un contract pe doi ani", a spus directorul general al lui Dinamo, Cristi Borcea.
Nastase a mai jucat la Dinamo intre 1999 si 2002, perioada in care a cucerit doua titluri de campion al Romaniei si are patru selectii in echipa nationala. De la Dinamo a fost transferat in Italia unde a evoluat cate doua sezoane la Genoa, Palermo si Bologna, pentru a ajunge vara trecuta la Ascoli.

"Spe