Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agentul Asavetei, prietenul magnetilor a fost mutat la Ciulnita

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 9 iunie 2007 ·

In cursul lunii februarie, trei barbati au fost surprinsi de politistii de la Transporturi Feroviare, dupa ce au aruncat dintr-o garnitura de tren aflata in miscare aproape trei tone de fier vechi. Octavian Sulimanovici, de 33 de ani, Silviu Oprescu, de 25 de ani, si Florin Oprescu, de 27 de ani, s-au urcat in vagoane undeva pe la Podul de Butelii, iar cand au ajuns langa complexul Dorally Mall, au inceput sa arunce fierul, pe langa liniile de cale ferata. Pana aici nimic deosebit, circul incepand in momentul in care cei trei hoti au inceput sa il acuze pe agentul principal Constantin Asavetei ca i-a urmarit pentru ca nu s-au inteles la pret, el cerand pentru acel transport dublu fata de cat primea de obicei de la magneti. Cei trei au sustinut chiar ca cele spuse de ei se pot verifica pentru ca exista o convorbire intre Asavetei si colegul lui de post, agentul principal Cristian Diaconu. Deoarece cazul a fost intens mediatizat, in cadrul Sectiei Regionale a Politiei Transporturi a fost declansata o ancheta interna. Curios este ca, imediat dupa incident, Sulimanovici, cel care l-a acuzat pe politist ca ar fi cerut mita mai mult decat de obicei, a disparut. Politistii sustin ca au facut razii peste razii, insa magnetul nu e de gasit. Ei banuiesc ca acesta ar fi parasit localitatea, dar nu stiu pe unde s-ar putea afla. Seful Sectiei Regionale a Politiei Transporturi comisarul Ioan Bucur sustine ca, atata timp cat Sulimanovici nu depune o plangere in scris impotriva lui Asavetei, nu poate sa faca nimic. Cert este ca, dupa acest scandal, politistul problema a fost mutat la Ciulnita. Bucur sustine ca mutarea nu are nicio legatura cu scandalul si decizia a fost luata deoarece avea nevoie de agenti in acel post. Cum de a fost ales tocmai Asavetei, ramane o enigma. Mutarea din Constanta la Ciulnita nu poate fi considerata in niciun caz una pentru merite deosebite. In caz

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 7 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 4 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 5 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 8 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 13 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 7 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°