Străzile Craiovei au rămas mici! În ciuda eforturilor făcute de primărie în ultimii doi ani (demne de a fi continuate), mii de maşini sunt parcate pe trotuare şi, oricâtă grijă aş dovedi atunci când le ocolesc, tot li se declanşează, unora, alarma (nu aş vrea să par nostalgic în sensul acela, dar mai există în legislaţia noastră ceva legat de tulburarea liniştii publice?).

Un bătrân cântă la ocarină, în parcul teatrului, iar în faţa Universităţii îmi amintesc cum moţăiam la un curs de teoria sistemelor şi aş vrea, la început de vacanţă, să lenevesc privind „The Object of Beauty“, „High Fidelity“ sau „Ghost World“. Trebuie să iau însă pisoiul mătuşii mele, aflat în „colivascenţă“, după cum spune dânsa, şi devenit cam scump, în aceste zile de perfuzii şi analize, şi să-l duc din nou la doctor.

Arunc, din autobuz, o ocheadă către Valea Fetii şi aştept zadarnic, ca şi alţi companioni de călătorie, răspunsul pe care tânăra femeie îmbujorată ar trebui să-l dea băieţelului pe care îl ţine de mână, întrebarea răsunase „cristal“: „Mami, ce e ăla vagin?“. Un vecin îşi bibileşte Dacia 1100 (nu merge niciodată cu ea, dar o tot vopseşte), feresc un cerşetor culcat de-a latul trotuarului în faţa unei mizere săli cu jocuri mecanice, privesc femeia ce împinge un cărucior care scârţâie din toate încheieturile şi răsucesc între degete cuiul pe care l-am găsit în borcanul de iaurt, achiziţionat de la supermarket. Îmi vin în minte cuvintele cu care un chirurg a refuzat să o opereze pe maică-mea: „Mori, bă, înţelegi? Mori!“ şi alte poveşti pe care le aud din spitale, candoarea cu care pe un post local de televiziune, patronat de Dinel Staicu, redactorul îl întreba pe invitat (om politic): „Există grupuri de interese în Craiova?“. „Nu, vai de mine!“, murmur şi adaug (cu gândul la ce e în jur) ca tanti Sanda, când e bolnavă: „Nu-i e bine vacii noastre“. Da, sunt multe de făcut şi