Evenimentele dramatice prilejuite de intalnirea de la Heiligendamm a sefilor de stat din G8 (Grupul celor Opt) aduc in prim-plan unul dintre pilonii centrali ai ordinii democratice – monopolul de stat asupra violentei. Cum se stie, domnia legii, aceeasi pentru toti, este de neimpacat cu recurgerea individuala la forta, iar autoritatile, la randul lor, sunt tinute sa faca uz de forta doar in limitele stabilite de lege. Asistam insa in ultima vreme, chiar in tarile cu vechi traditii democratice, la o inmultire a izbucnirilor de proportii ale violentei, mijlocite uneori de tensiuni sociale, precum nu demult in suburbiile Parisului, de multe ori insa lipsite de orice substrat critic, cum este cazul incaierarilor de pe stadioane sau al huliganilor care profita de manifestatii pasnice pentru a da frau liber agresivitatii lor scelerate.
A intrat in traditie ca, atunci cand se aduna sefii de stat din G8, organizatiile situate pe pozitii critice fata de procesul globalizarii (Attac, de pilda) sa puna la cale demonstratii de protest – si, din pacate, a devenit previzibila prezenta printre demonstranti a bandelor de batausi pusi pe scandal si distrugere. Agenda reuniunii de la Heiligendamm (controlul modificarii climei, reducerea dezechilibrelor, dimensiunea sociala a globalizarii, utilizarea eficienta a resurselor, problemele Africii s.a.) arata ca exista temeiuri suficiente pentru asemenea intruniri, chiar daca rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor sau, asa cum sustin vocile critice, daca masurile promise nu sunt traduse apoi integral in fapte. Luandu-si cu de la sine putere rolul de purtatori de cuvant ai tarilor sarace, unii contesta caderea grupului G8 de a aborda astfel de teme, pe care le socotesc exclusiv de competenta ONU. Dar cu ce argumente sa le interzici conducatorilor, desemnati in mod democratic, ai celor mai infloritoare natiuni sa se intalneasca pentr
