La aproape 18 ani de la prabusirea comunismului european (cu violenta sangeroasa doar in Romania!), multi, prea multi romani cred ca ar trebui sa lasam trecutul trecutului, pentru a privi numai si numai spre viitor – ca si cum un popor fara memorie ar putea avea viitor... "La ce bun sa mai scormonim trecutul? La ce ne mai foloseste sa aflam vinovatii, daca cei mai multi dintre ei sunt morti? Oricum, comunismul a avut si parti bune".. Iata tipul de asertiuni, care par nevinovate si de bun simt, desi nu sunt nici de un fel, nici de altul. N-am auzit de vreo demisie din PRM sau din PSD dupa mizerabilele manifestatii din Parlament (sustinute de cele doua partide) cand Presedintele Romaniei a condamnat oficial comunismul. Adevarul este – oricat de neplacut ar fi – ca asupra istoriei recente si a tragediilor care ne-au incercat nu avem deloc o apreciere general–acceptata, ci se contureaza tot mai accentuat doua atitudini radical opuse, care nasc adversitati si pot produce oricand (cum s-a si intamplat din ‘90 incoace!) grave conflicte sociale. Ce mari proiecte nationale putem lansa si sustine noi, romanii, cand societatea noastra este profund fracturata?
Incat nu se poate sa nu apreciem greutatea adevarului conform caruia "nu poate exista comuniune nationala fara o comuniune a memoriei". Adevar rostit de Mircea Martin la vernisajul expozitiei "MEMORIA ca forma de JUSTITIE. Istoria unui Muzeu, 1993-2007", deschisa vineri, 1 iunie, la Centrul de Presa al Radiodifuziunii. Este vorba, bineinteles, de Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, o infaptuire cu totul exceptionala, pe care le-o datoram in primul rand Anei Blandiana si lui Romulus Rusan, precum si fidelilor lor prieteni–colaboratori din Fundatia Academia Civica.
Din 1993, cand proiectul a fost inaintat Consiliului Europei, care l-a luat sub egida sa in 1995, Memorialul – ridicat in
