Sfîrşit de săptămînă în Bucureşti... De fapt, am ajuns să urăsc Bucureştiul şi fac tot posibilul ca să nu mă prindă sfîrşitul de săptămînă acasă. Dar, bineînţeles, de cele mai multe ori nu reuşesc. Şi uite aşa, sînt nevoit să recunosc din ce în ce mai des că acest oraş înecat în gunoaie şi mîrlănie are o energie uriaşă, te poate capta şi purta în cotloane şi tărîmuri doar de el cunoscute, cu farmece la fel de intense precum miasmele ce se ridică deasupra oraşului într-o amiază călduroasă. Mă las greu, ezit, mă codesc, dar trebuie să recunosc: Bucureştiul este un oraş cultural viu! Seamănă pe undeva cu Berlinul, pe latura underground... - este de părere o prietenă. Mda, mi-a trecut şi mie prin gînd, doar că un Berlin oriental şi fără plan, (re)născut din amestecul iniţiativelor contrare ale bucureştenilor, şi nu din vreun proiect urban - sau măcar vreun vis de glorie - al edililor.

Sfîrşit de săptămînă la Bucureşti, deci. Trebuie să plimb o delegaţie din străinătate şi să-i arăt atracţiile Capitalei. În urmă cu vreo zece ani, nişte studenţi au făcut o mică cercetare exact în jurul acestei chestiuni: "Dacă primiţi vizita unor străini pentru un sfîrşit de săptămînă şi vreţi să le arătaţi oraşul, unde îi duceţi?". Cel mai frecvent răspuns a fost Muzeul Satului - atracţia urbană numărul 1 a Capitalei noastre la acea vreme. Urma Casa Poporului, încă în topul preferinţelor şi astăzi. Dar aici se încheie asemănările. Realizez astfel cît de mult s-au schimbat lucrurile de atunci. Adică în doar zece ani. Întreb diverşi prieteni şi colegi, cerîndu-le sugestii. Îmi dau fiecare alte repere, îmi înşiră alte evenimente, îmi indică alte locuri. Începem cu Street delivery de pe Pictor Verona şi deja i-am pierdut: nici ei, nici eu nu mai avem chef să plecăm mai departe. De la coada la Casa Poporului la coada de la Muzeul Antipa, de la fanfara din Cişmigiu la micile spectaco