Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Pintea a încetat din viaţă

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 9 iunie 2007 ·

Actorul Adrian Pintea a încetat din viaţă ieri după-amiază, la Spitalul Fundeni, unde a fost internat în stare gravă, cu ciroză foarte avansată. Medicii nu au putut interveni pentru că pacientul avea complicaţii.

Adrian Pintea, de 52 de ani, fusese internat iniţial la un spital de boli infecţioase în urma unui abces dentar, dar medicii au descoperit că starea lui de sănătate era grav afectată pe fondul unei ciroze agravate. Medicii au constatat că actorul prezenta şi o hipertensiune pulmonară, o hipertensiune renală şi o insuficienţă cardiacă severă, informează NewsIn.

Adrian Pintea a fost transferat la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Fundeni, sub îngrijirea profesorului Dan Tulbure. Acesta a menţionat că nu se mai putea face nimic, nici măcar un transplant de ficat, din cauza insuficienţei cardiace foarte severe de care suferea actorul.

A visat să devină medic

Actor de teatru şi cinema, dar şi regizor de teatru, Adrian Pintea s-a născut pe 9 decembrie 1954 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, la clasa profesorului Petre Vasilescu, în 1979. Adrian Pintea s-a căsătorit în urmă cu trei ani cu Lavinia Tatomir, bioenergetician, originară din Craiova, mai tânără cu 26 de ani decât el. Lavinia a stat alături de soţul ei la spital până în ultimele momente.

Întrebat cu câţiva ani în urmă ce ar face dacă ar fi s-o ia de la capăt, actorul Adrian Pintea spunea că s-ar face medic. El dezvăluia că, în copilărie, dorinţa lui era să ajungă medic psihiatru. Considera că, la fel ca şi arta, medicina implică un fel de har şi că a avut dintotdeauna o „atracţie mistică“ pentru medici, pentru că aceştia îi ajută pe alţi oameni. „Mă întreb tot timpul cum şi de ce visează oamenii“, mărturisea actorul.

Actorul Adrian Pintea a încetat din viaţă ieri după-amiază, la Spitalul Fundeni, u

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 18 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 28 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 12 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 43 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum o ora
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 38 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°