Dragul meu - voiam să-ţi scriu de cîteva luni, de cînd l-ai rugat pe băiatul nostru să-ţi pună într-un container articolele tale din urmă cu 60 de ani şi să le îngroape în gheţarul său*; m-am gîndit şi răzgîndit, nopţi de-a rîndul, dacă să-ţi explic cît mi-a displăcut ideea ta. Eu o cunosc bine pe domnişoara aceea care i-a trimis pachetul demascator şi numai lipsa ta de informaţii cu privire la fiul tău, cu adevărat inexistent pentru tine, poate explica reacţia ta de un orgoliu nestăpînit.

Fata aceea a fost în dragoste cu el imediat după Revoluţie (încă o scriu cu literă mare...), dar el s-a despărţit de ea fiindcă socotea ostentativ anticomunismul ei. Era, într-adevăr, fiica (foarte frumoasă) a unui general de Securitate, hotărîtă să rupă cu familia ei nomenclaturistă; nu m-am amestecat, cunoşteam prea bine - ca şi tine - povestea asta cu "politica adusă pînă în pat", după o expresie a lui, în ziua cînd mi-a spus să nu-l mai dau la telefon dacă sună ea... A fost singura lui explicaţie pentru mine; i-am auzit însă nu o dată (ea a dormit de multe ori la noi) certîndu-se, fiindcă el nu voia să se ducă în Piaţa Universităţii. Nu, nu ţinea cu Iliescu, dar îi cerea decenţă. Cred că ideea îi venea de la mine, nu de la tine. Odată - se certau în vestibul, eu eram în bucătărie - ea i-a strigat că o revoluţie decentă e o revoluţie moartă şi am auzit uşa trîntindu-se. Mi-am adus aminte de şedinţele noastre din ’50 cînd îi înfieram pe toţi cei care nu ştiau că pînă şi stîlpii de telegraf fac politică. Sînt întotdeauna intimidată cînd constat cu cîtă încăpăţînare istoria ţine să se repete. E încăpăţînarea înfricoşătoare a unui posedat. Îmi este clar de ce i-a trimis, chiar după atîţia ani, pachetul cu articolele tale din Scînteia tineretului. După ce a absolvit istoria, ea lucrează într-un colectiv de documentarişti ai nu ştiu cărui Institut (mă pot interesa, dacă e