La Roşia Montană, legendele se impletesc cu realitatea. Holoangării, vechii căutători de aur, au lăsat locul oamenilor care işi duc existenţa de pe urma unui sac cu bolovani pe care-l macină ca să obţină un gram de metal preţios. In unele nopţi, galeriile intortocheate din munţi scrăşnesc de uneltele celor care vor să stoarcă puţin praf galben.
La Roşia Montană, legendele se impletesc cu realitatea. Holoangării, vechii căutători de aur, au lăsat locul oamenilor care işi duc existenţa de pe urma unui sac cu bolovani pe care-l macină ca să obţină un gram de metal preţios. In unele nopţi, galeriile intortocheate din munţi scrăşnesc de uneltele celor care vor să stoarcă puţin praf galben.
Ca să afli poveştile vechilor şi, mai ales, pe cele ale actualilor căutători de aur, nu poţi decăt să asculţi vorbele spuse şoptit ale unor săteni care şi-au dus toată viaţa intre munţii bogaţi in preţiosul metal. Vorbe spuse cu teamă, smulse cu promisiunea că nici numele, nici chipul nu le vor fi făcute cunoscute. Şi, deşi sunt unii sceptici sau alţii care se jură cu cerul şi cu pămăntul că holoangării, adică hoţii de aur, au dispărut de mult, alte voci spun că sărmanii din sat sau oameni organizaţi in adevărate reţele tulbură noaptea liniştea munţilor.
VIAŢA LA UMBRA AURULUI. In Roşia Montană, comună din Patrulaterul Metalifer, aurul a ispitit dintotdeauna. Romanii au venit in Dacia mănaţi de dorinţa de a salva un imperiu in declin. Au stors cu metodele vremii cantităţi uriaşe din metalul galben, insă pentru epocile următoare munţii au mai păstrat din comoară. In miile de ani de cănd se exploatează aurul şi argintul, la Roşia Montană au devenit parte din peisaj tăurile, lacurile artificiale in care se spăla minereul, şteampurile in care se separa piatra de aur, gurile de mină, cheliturile de pe versanţii domoli. Multe neamuri s-au ad
