JURNAL DE CINEFIL
Sunt gata să ies in piaţa publică şi să aştept să daţi cu pietre in mine, dar trebuie să spun că m-a apucat furia aia mare cănd am văzut că un film care ar fi putut fi unul dintre cele mai bune din cinematografia noastră, "California Dreaminâ", arată cum puteţi să-l vedeţi acum pe ecrane.
JURNAL DE CINEFIL
Sunt gata să ies in piaţa publică şi să aştept să daţi cu pietre in mine, dar trebuie să spun că m-a apucat furia aia mare cănd am văzut că un film care ar fi putut fi unul dintre cele mai bune din cinematografia noastră, "California Dreaminâ", arată cum puteţi să-l vedeţi acum pe ecrane.
M-am enervat că producătorii n-au avut destul curaj să taie din materialul filmat tot ceea ce era in plus şi să şlefuiască "piatra", transformănd-o in diamantul care se zăreşte prin praful din forma ei brută.
Nu mă interesează premiul de la Cannes, imi pasă doar că filmul nu e arătat publicului la adevărata lui valoare. Nu vreau să aud argumentul "producătorii au lăsat filmul in varianta pe care o avea regizorul inainte de tragicul
accident", căci este o mare minciună. La momentul decesului lui Cristian Nemescu, filmul brut avea trei ore şi 40 de minute.
Din motive publicitare, de inţeles pe alocuri, au ales calea de mijloc, mincinoasă pentru memoria regizorului: nici forma brută (care ar fi putut fi lansată pe DVD), nici forma editată corect (care ar fi putut rula
in cinematografe cu şi mai mult succes).
Acum, in "California Dreaminâ"sunt multe momente redundante. E o secvenţă in care americanii merg la serbarea satului şi asistă la recitalul unui Elvis local. E foarte amuzantă, mai sunt acolo căteva detalii de decor superbine plasate (prosoape mari de baie cu simboluri americane afişate drept tablouri), doar că, 20 de minute mai incolo, aceeaşi idee e dezvoltată intr-o vizită
