Discutii de zeci de minute, pentru o simpla schimbare de titlu la un proiect de hotarire al Consiliului Local Municipal. S-a intimplat la ultima sedinta a CLM, la care a fost nevoie de lungi dezbateri, pentru ca, in final, sa se aprobe un studiu de fezabilitate care, initial, viza reabilitarea a trei camine de nefamilisti, pentru transformarea lor in locuinte sociale, iar in final, s-a referit la reamenajarea acelorasi trei imobile, pentru transformarea lor in doua blocuri de locuinte sociale, plus un camin de batrini.
Consilierul PD Constantin Bibicu a solicitat realizarea unui proiect de hotarire separat pentru caminul de batrini, pentru ca lucrurile sa fie clare privind finantarile celor doua tipuri de obiective, atit pentru viitorii finantatori, cit si pentru consilieri, dat fiind ca si bugetul local va investi anumite sume: "Proiectul acesta l-am avut de patru ori pe masa. Prima oara a fost in 31 ianuarie, cind s-a discutat despre locuinte sociale, in cele trei camine. A doua a fost in luna aprilie, in care se vorbea despre alocarea unei sume de 870.000 de lei pentru studiu de fezabilitate. Al treilea proiect l-am avut la studiu in mapa luna asta, cind am vazut ca din cele 870.000 s-a ajuns la 450.000 lei, prin discutii privind o finantare de la Ministerul Muncii. S-a retras proiectul de pe ordinea de zi si a aparut acum un altul care, spunem noi, nu este corect. Pentru reabilitarea caminului de batrini consider ca ar trebui facut un studiu de fezabilitate separat, deoarece finantarea vine de la Ministerul Muncii".
La solicitarea primarului Constantin Cibu, reprezentantul Primariei, Marinel Toia, a explicat de ce a aparut schimbarea de destinatie: "Studiul de fezabilitate, asa cum a fost el elaborat in prima faza, prevedea ca aceste trei camine sa fie transformate in locuinte sociale. Ulterior executiei acestui proiect a aparut necesitatea