Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consultările de la Cotroceni, fără rezultat

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 9 iunie 2007 ·

Discuţiile purtate ieri de preşedintele Băsescu cu partidele parlamentare au scos în evidenţă criza politică şi tensiunile dintre formaţiunile politice, în contextul în care varianta alegerilor anticipate pare tot mai îndepărtată.

Preşedintele Traian Băsescu a invitat ieri la Palatul Cotroceni partidele parlamentare, pentru consultări pe tema creării unui nou guvern, bazat pe o majoritate parlamentară stabilă şi transparentă.

PSD ori face guvernul, ori stă în opoziţie

PSD l-a anunţat pe preşedintele Băsescu de intenţia formaţiunii de a rămâne în opoziţie, fără să sprijine actualul guvern sau pe oricare altul în care nu ar apărea formaţiunea lui Mircea Geoană.

Discuţiile n-au ieşit din cadrul formulei anunţate iniţial de şeful statului - schimbarea lui Călin Popescu Tăriceanu şi constituirea unui guvern PNL-PD-PLD. Social-democraţii i-au comunicat preşedintelui că nu sunt dispuşi să susţină un guvern al fostei alianţe, avertizându-l chiar pe şeful statului că liberalii nu sunt de acord cu o asemenea formulă. Întrebaţi de preşedinte care ar fi, în opinia lor, formula cea mai bună pentru un guvern stabil, social-democraţii au susţinut că ei ar fi cei mai potriviţi pentru o asemenea guvernare, în contextul în care au obţinut cel mai mare număr de voturi la alegerile din 2004, dar şi pentru că actualul cabinet al premierului Tăriceanu ar fi „foarte slab“.

PNL nu pleacă de la guvernare

Delegaţia PNL, condusă de Crin Antonescu, a stat doar zece minute la întâlnirea cu Traian Băsescu, iar discuţiile dintre preşedinte şi liberali au depăşit cu greu stadiul acuzaţiilor reciproce. Şeful statului le-a reproşat liberalilor că actualul executiv este foarte slab, iar reprezentanţii PNL au susţinut că preşedintele îşi depăşeşte atribuţiile constituţionale, cerând un nou guvern, deşi există unul în funcţie, care nu are de gân

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 În Vama Veche și Costinești se stă la coadă pentru votare (VIDEO)

Ziua Constanta acum 24 minute
Astăzi, 4 mai 2025, la orele prânzului în stațiunea Vama Veche, județul Constanța, lumea s-a adunat la secțiile de votare în număr mare. Deja se stă la coadă pentru ca cei prezenți să-și poată exprima votul la primul tur de scrutin. „Este foarte imp

VIDEO Alegeri prezidențiale 2025. Anamaria Gavrilă a votat „pentru ca românii să primească înapoi votul lor și alegerea lor”

HotNews acum o ora
Deputata Anamaria Gavrilă, liderul POT, a declarat că a votat duminică la alegerile prezidențiale „multă speranță în suflet” și consideră că „oameni noi vor lua în mâini această țară și vom face și dreptate pentru români și vom ridica România acolo

Alegeri prezidențiale 2025. Klaus Iohannis: De data aceasta alegerile trebuie să se desfășoare fără influențe din afara României

HotNews acum 2 ore
Klaus Iohannis a votat, duminică, la Sibiu, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Iohannis este primul președinte din istoria României care a demisionat în fața unei posibile suspendări din funcție, după ce Curtea Constituțională îi prelun

Ministerul de Interne respinge informațiile referitoare la un posibil atac cibernic asupra site-ului său

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de astăzi, 4 mai 2025, zi în care are loc primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, în presă au apărut informații referitoare la un posibil atac cibernetic asupra mai multor site-uri aparținând instituții din România, printre care

Elena Lasconi, prima apariție după scandalul pozelor false cu Nicușor Dan: „Am votat cu credința că nicio femeie nu va mai fi catalogată isterică”

Libertatea acum 40 minute
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a prezentat duminică la urne, într-o secție de vot din Capitală. Aceasta a vorbit despre importanța votului, marcând astfel prima sa apariție publică după controversa legată de presupusele f

Alina Gorghiu: „Sunt optimistă că înțelegem miza acestor alegeri” / „Vom alege un om cu experiență”

Gandul acum 32 minute
Alina Gorghiu, președintele Partidului Național Liberal (PNL) – filiala Argeș, a votat – duminică, 4 mai 2025 – la secția din satul Valea lui Enache, comuna Băiculești. După ce și-a exercitat dreptul la vot și a ieșit din secția de votare, Alina Gor

Incendiu la locomotiva unui tren de călători în gara Sinaia. 120 de oameni au coborât din tren

Gandul acum 9 minute
Duminică, pompierii din Prahova au interventi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători în gara Sinaia. Conform ISU Prahova, pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu c

Alegeri prezidențiale 2025. John-Ion Banu-Muscel: „Cetățenii României au nevoie de o schimbare. Să fim iubiți și de Dumnezeu ocrotiți!”

HotNews acum o ora
John-Ion Banu-Muscel, candidat la alegerile prezidențiale, a votat duminică „pentru o schimbare” și consideră că „trebuie să dăm o voce poporului și trebuie să o și urmăm”. Candidatul independent a votat în București. „Am venit pentru o schimbare. E

Incidente în ziua votului. Un bărbat e cercetat după ce a rupt buletinul de vot, un altul a fost amendat că a sunat abuziv la 112

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. În municipiul Constanța, un cetățean cu domiciliul în România a apelat numărul unic de urgență 112

Președintele unei secții de votare din Timișoara a fost ridicat de poliție pentru racolarea unui băiat de 15 ani

Libertatea acum 3 ore
Un profesor la un liceu din Timişoara, în vârstă de 44 de ani, care duminică îndeplinea funcţia de preşedinte al unei secţii de votare, a fost reținut de polițiști sâmbătă seară, după ce a racolat un băiat de 15 ani, în scopuri sexuale.

Vremea

București
acum

27°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

12°/23°
mie.

14°/18°
Iasi
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

11°/23°
mar.

10°/16°
mie.

11°/13°
Constanta
acum

21°
dum.

9°/23°
lun.

9°/19°
mar.

14°/16°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

11°/27°
lun.

12°/20°
mar.

10°/18°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

10°/22°
mar.

10°/18°
mie.

10°/14°