Şase elevi craioveni vor fi premiaţi de membrii Casei Regale din România pentru că au ajuns în finala Concursului Naţional de Creaţie „Basmele Reginei Maria“. Cu toate că este numai la a doua ediţie, la acest concurs au participat 217 elevi din 17 judeţe care au trimis basme create de ei.
În finală au ajuns 30 de tineri, clasamentul final şi premiile fiind prezentate luni, 11 iunie, la Palatul Elisabeta din Bucureşti de membrii Casei Regale.
„Cei şase elevi craioveni sunt de la Colegiile Naţionale «Fraţii Buzeşti», «Carol I», Colegiul Tehnic «Ion Mincu» şi de la Palatul Copiilor Craiova. Aceştia au ajuns la etapa naţională a concursului, iar primii 30 vor fi premiaţi de membrii Casei Regale. Acest concurs de basme are ca punct de plecare volumul «Poveşti» al Reginei Maria şi este finanţat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Evenimentul se desfăşoară sub înaltul patronaj al Casei Regale din România“, a explicat profesoara Daniela Calafeteanu, de la Palatul Copiilor Craiova.
Şase elevi craioveni vor fi premiaţi de membrii Casei Regale din România pentru că au ajuns în finala Concursului Naţional de Creaţie „Basmele Reginei Maria“. Cu toate că este numai la a doua ediţie, la acest concurs au participat 217 elevi din 17 judeţe care au trimis basme create de ei.
În finală au ajuns 30 de tineri, clasamentul final şi premiile fiind prezentate luni, 11 iunie, la Palatul Elisabeta din Bucureşti de membrii Casei Regale.
„Cei şase elevi craioveni sunt de la Colegiile Naţionale «Fraţii Buzeşti», «Carol I», Colegiul Tehnic «Ion Mincu» şi de la Palatul Copiilor Craiova. Aceştia au ajuns la etapa naţională a concursului, iar primii 30 vor fi premiaţi de membrii Casei Regale. Acest concurs de basme are ca punct de plecare volumul «Poveşti» al Reginei Maria şi este finanţat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Evenim