Ocupanţii primelor două locuri în ierarhia ATP, Roger Federer şi Rafael Nadal, se vor afla din nou faţă în faţă în ultimul act la Roland Garros. Încă de la începutul turneului, elveţianul şi ibericul au dat de înţeles, prin exprimarea lor pe teren, că nu pot fi opriţi de nimeni până în finală.
Previziunile specialiştilor şi nespecialiştilor s-au adeverit în cele din urmă. La fel ca în 2006, elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal îşi vor disputa astăzi finala turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului. Primii doi jucători din clasamentul ATP, primii doi capi de serie de la Paris, primii doi tenismani în ierarhia celor mai bine plătiţi vor mai oferi publicului spectator şi telespectator din întreaga lume un meci care parcă se repetă la infinit în ultimii ani, nu numai la Internaţionalele Franţei. Alături de Guillermo Canas, Nadal este singurul jucător în activitate care are un bilanţ pozitiv în întâlnirile directe cu Federer, 7-4, în cele 11 confruntări directe de până acum.
Spaniolul stă şi mai bine la partidele disputate pe zgură, având un avantaj de 5-1, iar în ceea ce priveşte meciurile jucate pe suprafeţe rapide, scorul este 2-2. Un singur duel s-a disputat între Federer şi Nadal pe iarbă, în 2006, în finala turneului de la Wimbledon, câştigată de elveţian. Prima întâlnire directă a avut loc în anul 2004, la Miami, pe suprafaţă rapidă, Nadal adjudecându-şi atunci victoria în turul trei, cu 6-3, 6-3.
Federer, la a 12-a finală de Mare Şlem
Finala pe care Federer o va disputa astăzi la Roland Garros este a 12-a a unui turneu de Mare Şlem din cariera sa, elveţianul având din nou şansa să câstige, ca şi Bjon Borg, toate cele patru turnee importante, cel de la Paris fiind singurul care îi lipseşte din palmares. Liderul ATP a ajuns în ultimul act după ce l-a depăşit în semifinale pe rusul Nikolai Dav