Cu o imensă dragoste pentru copii, cu bunătate şi înţelegere, dar şi prin metode secrete, doar de el ştiute, reuşeşte să vrăjească orice pitic pentru că, aşa cum chiar el o spune: „Eu sunt... magician“.

Nici nu mai ţinem minte de câte ori am auzit „Abracadabra... hocus-pocus!“ şi am stat liniştiţi, ştiind că micuţii noştri sunt pe mâini bune, în faţa micului ecran. Dar ştim că, pentru noi, Marian Râlea va fi mereu Magul. „Nu m-am despărţit niciodată de postura de magician“, mărturiseşte actorul, aşa că, de Ziua Copilului sau de Crăciun, când Moşul coboară din trăsura sa pentru a le oferi daruri celor mici, îl găsim pe Marian Râlea în mijlocul prichindeilor. Şi asta, de mai bine de 17 ani, cam tot atât cât a realizat emisiuni de genul „Tip-top minitop“ (1991), „Abracadraba“ (1995). Li s-au alăturat numeroasele filmuleţe, cu copii actori, astăzi vedete de prestigiu, de exemplu Dana Rogoz, dar şi pelicule de cinematografe, printre care „Spaima zmeilor“. Între el şi copii există o relaţie deosebită, dar, în acelaşi timp, şi o experienţă interesantă, care astăzi îi furnizează „libertatea de a aduce ceva din adevărul şi sinceritatea lor pe scenă. Copiii m-au adoptat pe mine, nu eu pe ei şi, dacă ei nu erau de acord ca eu să devin Magician, cred că nu puteam să am pălărie şi acum (referire la prezenţa sa pe scenă alături de prichindeii craioveni la Festivalul Copiilor din 1 Iunie)“.

Dragostea dintâi

S-a întors însă întotdeauna acolo, pe scena teatrului, pentru că iubeşte acel loc, căci „scena are acea sinceritate, un act irepetabil se produce acolo. Nu cred că aş putea trăi fără scenă“. S-a dedicat ei, trăind fiecare rol cu toată fiinţa sa, de la debutul la Teatrul Bulandra, acolo unde, timp de zece ani, a putut fi urmărit interpretându-l pe Tusenbach, în „Trei surori“, Cassius, în „Iulius Caesar“, Nebunul, în „Woyzeck“, sau Caius, în „Cali