Scăpată pentru trei zile din agitaţia bucureşteană, in Trento aveam să descopăr acea linişte care lipseşte cu desăvărşire marilor oraşe. Ai timp să te plimbi, să te redescoperi, să te surprinzi zămbind sau, de ce nu, chiar să răzi cu poftă, fără să te grăbeşti şi să fii presat de timp.
După un zbor nu tocmai plăcut (ba chiar mai mult, cu ceva emoţii!), incep să prind culoare in obraji cănd pilotul ne anunţă că se apropie aterizarea. In sfărşit, pămănt!
Ora 16:00. Aeroportul din Veneţia. Miroase a pizza şi a cafea italiană. Nu ai loc să arunci un ac. Mulţi turişti, multă agitaţie. Deşi destinaţia mea era Trento, un oraş din regiunea Trentino-Tirolul de sud al Italiei, m-am bucurat preţ de căteva secunde să mă aflu pentru prima oară in oraşul-talisman al romantismului intregii lumi: cocheta şi misterioasa Veneţie. După un drum de vreo patru ore cu autocarul (noroc că se circula bine!), cam pe la ora 21:00 am ajuns in Trento. O zonă de vis care surprinde prin forme şi arhitectură, dar care păstrează o relaţie foarte strănsă cu tradiţia. Aşezat intr-o vale imensă, unde răurile Fersina şi Avisio se unesc cu Răul Adige (al doilea ca mărime din Italia), oraşul este practic inconjurat de munţi.
Scăpată pentru trei zile din agitaţia bucureşteană, in Trento aveam să descopăr acea linişte care lipseşte cu desăvărşire marilor oraşe. Ai timp să te plimbi, să te redescoperi, să te surprinzi zămbind sau, de ce nu, chiar să răzi cu poftă, fără să te grăbeşti şi să fii presat de timp. Te poţi răsfăţa cu o porţie de rizzoto sau de paste (chiar de la mama lor!) "in compania" unui vin de calitate, deoarece Trento este faimos pentru regiunile sale viticole. Centrul oraşului este mic, populat de clădiri medievale şi renascentiste, restaurate sau nu, zugrăvite in nuanţe pastelate şi cu balcoane de lemn. Monumentele reprezintă punctul de atracţie p
