Cele zece goluri marcate în ultimii doi ani i-au adus lui Vintilescu titlul de cel mai bun marcator al echipei Pandurii Târgu Jiu în Liga I.
Sorin Vintilescu este cel mai bun marcator al echipei Pandurii Târgu Jiu, reuşind să înscrie peste 40 de goluri în cei cinci ani petrecuţi sub culorile grupării gorjene. Vintilescu şi-a onorat titlul de golgheter şi în Liga I, unde a reuşit zece goluri, patru în ediţia de debut şi şase în campionatul recent încheiat, fiind de fiecare dată cel mai prolific „pandur“. Bilanţul nu-l mulţumeşte însă pe fotbalist, care consideră că aceste cifre puteau fi îmbunătăţite. „Era loc şi de mai bine. Să sperăm că voi plusa. Au fost ocazii, dar aşa sunt eu… fiul risipitor“, a spus Vintilescu.
Cu fotbalul în vacanţă
În scurta vacanţă oferită de antrenorul Eugen Neagoe, Vintilescu a ales să se relaxeze pe litoralul românesc, redescoperind staţiunea Mamaia. Doar meciurile echipei naţionale l-au atras în faţa televizorului, în rest atacantul grupării gorjene ţinându-se departe de fenomenul fotbalistic. Nici măcar oferta din China nu i-a trezit interesul, chiar dacă la 31 de ani este tentant să ajungi la capătul lumii pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare. „Nu am luat în calcul nici o ofertă. Sunt în vacanţă şi nu vreau să mă gândesc la fotbal nici cinci minute. Când o să revin la pregătire, o să analizez oferta şi voi lua o decizie“, a spus Vintilescu.
Contestat de public
Deşi este omul care aduce cel mai adesea golul pentru Pandurii, Sorin Vintilescu nu este nici pe departe adulat de tribune, ci este mai mereu contestat. Ruptura dintre el şi suporteri s-a produs în anul promovării, când a revenit nerefăcut după o accidentare, iar prestaţia sa a fost sub nivelul cu care îi obişnuise pe spectatori. „Nu ştiu cât e de corect că mă fluieră la fiecare atingere de balon, dar ştiu cât e de durero