Bookfest-ul de anul acesta a fost ediţia cea mai deprimantă la care am avut ocazia să particip. Şi nu din cauza numărului mic de vizitatori din primele trei zile. A fost ediţia cea mai lipsită de identitate (spaţiul identic cu al târgului din iarnă a fost o cauză, dar nu singura); a fost lălâu şi lălăit; au lipsit evenimentele, în sensul că a lipsit brandul global care să le pună în valoare. Conceptul pare că s-a epuizat.
Dar, ca să trec la termeni pragmatici, cine câştigă ce?
Păi, publicul. El are ocazia de a cumpăra cărţi la preţ redus, de a vedea pe viu diverşi scriitori şi vedete media, sau de a găsi edituri mici care lipsesc de regulă din librării.
DAR: cărţi la preţ redus pot fi cumpărate şi de pe net ori din librării (campaniile de reduceri şi superreduceri ale unor edituri precum Polirom, Humanitas, Nemira, Corint au devenit ceva curent). Scriitorii şi vedetele media pot fi văzuţi şi în restul anului, la diverse lansări şi evenimente organizate în câmpul industriei editoriale. Iar editurile mici, cândva cu o ofertă extrem de interesantă şi de diversă, s-au fleşcăit de-a binelea din acest punct de vedere. Am găsit, în tot târgul, o singură carte scoasă de o editură mică pe care aş fi vrut să o cumpăr – un volum semnat de Andrei Codrescu şi de Ruxandra Cesereanu: numai că mi s-a spus că nu e de vânzare, că o pot achiziţiona numai prin comandă, via Poşta Română.
Cine mai câştigă?
A, editurile... Reuşesc să vândă mai multe exemplare decât în orice altă perioadă a anului (exceptând-o pe cea a Târgului din iarnă); au prilejul unei prize directe la public; au „ţeavă” pentru expunere mediatică.
DAR: cărţile vândute sunt fix acelea care oricum s-ar vinde/ epuiza şi fără aportul târgului. Publicul poate fi sondat & momit şi pe alte suporturi (cel virtual, de pildă). Iar expunerea mediatică a evenimentului X este mai curând înecată dec
