Iubesc muntele mai mult decât orice. Adoră şi escaladările. Nu toţi locuiesc la munte pentru a putea face în fiecare zi câte un traseu. Ca o consolare, se angajează ca alpinişti industriali. Şi ce dacă muntele lor este din geamuri sau din beton, uşoara ameţeală a înălţimii, care îi îmbată şi hrăneşte în acelaşi timp, este aceeaşi.

O nouă misiune

Astăzi, telefonul sună din nou. Chiar dacă pregăteau o incursiune la munte, planurile le sunt dejucate. O nouă misiune printre munţii din beton ai urbei le va întârzia plecarea. Nu se întristează. Privesc totul ca pe o încălzire înainte de marea întâlnire cu muntele. Mai aruncă o ultimă privire în rucsacul cu ustensile. Pantofii sport speciali sunt la locul lor, iar corzile, de asemenea. Totul este pus la punct. Vor fi din nou la înălţime astăzi. Ca-n fiecare zi în care au de îndeplinit câte o misiune importantă. Cu arsenalul pus la punct se duc să dea piept cu înălţimile clădirilor. Astăzi vor escadala o instituţie nu tocmai înaltă. Au urcat pe clădiri mult mai periculoase, ca să nu mai pună la socoteală expediţiile acelea pe munţii ţării. E vorba de o clădire ce trebuie inaugurată. Ei trebuie să-i desăvârşească imaginea, curăţându-i geamurile. Vor fi gospodinele de la înălţime. E o glumă pe care o fac deseori unii cu alţii. Nimeni nu ia însă în serios această titulatură, căci pentru ei mai important este să fie acolo sus, la înălţime. Nu contează scopul prezenţei lor acolo, cât sentimentul pe care îl încearcă atunci când se desprind uşor de sus, susţinuţi fiind de coarde. Şi acel ritual de pregătire le este foarte drag. La fiecare misiune, acelaşi sentimente îi încearcă. „Este o emoţie puternică, dar plăcută. Ca înaintea unui examen important pe care trebuie să-l susţii. Sunt sentimente unice, greu de descris în cuvinte“, a precizat Mihai Munteanu, alpinist industrial de profesie, un împătimit al mun