Puşcărie - un cuvânt care-ţi face părul măciucă. O clădire pe care cei ce trec pe Vasile Alecsandri - unde se află puşcăria „maximă“ a Craiovei - evită să o privească sau o ocolesc, făcând cale întoarsă.
De care se feresc ca de dracul mulţi, dar tot mulţi sunt şi cei care-i trec pragul. Ce se întâmplă dincolo, ce stigmat le pun zăbrelele pe suflet şi în viaţă? Puţini sunt însă cei care vor să povestească...
Cinci ani de condamnare, din care doar trei executaţi până astăzi. Marius a început să se acomodeze cu viaţa din puşcărie, să-i accepte rigorile şi lipsurile. Peste doi ani se va elibera din iadul în care tinereţea şi inconştienţa l-au aruncat.
Avea 22 de ani când a aflat că poate va intra în puşcărie. La 24 a fost sigur. Iar la 28 a fost închis. „Am fost condamnat la nouă ani, pentru înşelăciune. Nu am realizat la vremea aceea cum mă va marca acest lucru... Ce pot spune acum? Că viaţa mi s-a schimbat radical, că am luat o lecţie amară şi că aştept cu înfrigurare să plec de aici. S-o iau de la capăt!“, spune el.
Fără să vadă în zidurile penitenciarului un adăpost cald şi în camarazii de detenţie a doua familie, Marius U. îşi numără cu o răbdare chinuitoare zilele care-i încărunţesc tâmplele. Lăsând afară o familie îndurerată, o iubită disperată şi o funcţie de manager câştigată cu ani buni de studii universitare, bărbatul a fost nevoit să-şi accepte pedeapsa şi regimul privat de toate obiceiurile şi plăcerile tinereţii. „La început am fost oarecum şocat de ce se întâmpla cu mine, mă îngrozea gândul că va trebui să zac aici, timpul mi se părea nesfârşit. Nu credeam că o să rezist... După prima etapă, m-am obişnuit însă cu gândul. Şi mi-am dat seama că, dacă îmi găsesc o ocupaţie, orice, zilele şi anii vor trece mai repede“.
Marius a lăsat deci deoparte toate prejudecăţile şi şi-a acceptat condiţia de deţinut. Care, realiza
