Lunea trecuta (4.06.2007), Pd-ul a reusit, dupa mai multe "balbe", sa depuna motiunea de cenzura fata de guvernul Pnl-Udmr, condus de d-l Tariceanu.
Lunea trecuta (4.06.2007), Pd-ul a reusit, dupa mai multe "balbe", sa depuna motiunea de cenzura fata de guvernul Pnl-Udmr, condus de d-l Tariceanu. Aventura depunerii conteaza mai putin. Pd-ul si Pld-ul nu intruneau numarul necesar de parlamentari pentru acceptarea discutarii documentului. Semnaturile suplimentare s-au obtinut prin compromisuri legate de asigurarea viitorului unor parlamentari din alte partide, dupa ce mai multi ofertati si-au recuzat aprobarile. Actiunea valideaza, inca o data, oportunismul clasei politice romanesti, dar, fara el, nu era posibila punerea in discutie a unei administratii bazate pe un sprijin electoral foarte redus. Daca in Parlament guvernul minoritar Pnl-Udmr are o sustinere directa de aproape 20%, in masa electoratului el nu mai acumuleaza decat 10-15% din intentiile de vot. Si trendul acestor intentii este, in continuare, descrescator. Motiunea era necesara si pentru a demonstra ca uniunea transpartinica a celor 322 de parlamentari care au impus referendumul pentru suspendarea presedintelui Basescu nu a formulat pe fata nici o concluzie legata de rezultatul acestuia. S-ar putea spune ca referendumul, care a provocat o abatere de la activitatile curente ale Parlamentului si a presupus cheltuirea unor fonduri insemnate, nu a reprezentat nimic. Cel putin asa lasa sa se inteleaga initiatorii lui. Daca rezultatul consultarii populare nu conteaza, nu sunt necesare schimbari.
Motiunea Pd-ului are rostul de a arata clar ce grupuri politice (si de interes) nu sunt interesate in respectarea vointei electoratului, chiar daca ea s-a exprimat indirect, prin respingerea cererii de suspendare a presedintelui. Votul parlamentarilor trebuie sa delimiteze ferm ceea ce in democratiile
