- Diverse - nr. 111 / 11 Iunie, 2007 La 4 iunie 1920, intre Puterile Aliate invingatoare in Primul Razboi Mondial si Ungaria, in calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, ca stat invins, a fost semnat de catre 16 state aliate (inclusiv de Romania si Ungaria), un tratat care a stabilit frontierele statelor succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), Cehoslovacia, precum si frontierele intre Romania si Ungaria, prin care s-a consfintit includerea Transilvaniei si partii rasaritene a Banatului in cadrul Romaniei. Desi a fost perceput in mentalul colectiv maghiar drept o catastrofa, ca la Trianon "Ungaria a fost executata" in urma aplicarii acestuia, dar si datorita procesului de asimilare permanenta a minoritatilor care au ramas pe teritoriul sau, astazi, Ungaria este unul dintre cele mai omogene state din punct de vedere etnic din Europa. Tratatul de la Trianon este de fapt actul care consfinteste sfarsitul regatului sfantului rege Stefan, care disparuse in secolul al XVI-lea prin infrangerea de la Mohács si divizarea teritoriilor sale intre Imperiul Otoman si Sfantul Imperiu Roman, prin care 63% din populatie, alcatuita in majoritate din etnici nemaghiari, locuitori ai statelor succesoare, isi implinesc dorinta lor la autodeterminare. Regatul Ungariei, statul rezultat in urma acestui tratat, si-a manifestat in permanenta nemultumirea fata de acesta, aliniindu-se statelor revizioniste, Germania si Italia. Desi in perioada 1938-1941 a reusit anexarea unor teritorii care apartinusera Dublei Monarhii (in 1938 sudul Slovaciei, in 1939 Ucraina subcarpatica, in 1940 nordul Transilvaniei, in 1941 teritoriile aflate azi in Serbia, Croatia si Slovenia), frontierele stabilite la Trianon au fost consfintite prin Tratatul de Pace din 10 februarie 1947 de la Paris. Aseara, televizorul n