După cinci ani petrecuţi în spatele gratiilor, un fost deţinut nu vrea în ruptul capului să părăsească locul care i-a ţinut şi de masă, şi de casă. De când a fost eliberat, Marin Nedelea vine în fiecare dimineaţă la poarta Penitenciarului de Maximă Siguranţă (PMS) şi pleacă de acolo abia seara, când îl răzbeşte foamea. Iar ca să aibă o ocupaţie - şi, de ce nu, un CV bun la întoarcere! -,păzeşte maşinile personalului PMS.

Intră în post în fiecare dimineaţă, la ora 5 fix. Grijuliu, îşi parchează bicicleta aproape de porţile maro ale puşcăriei şi începe să bată trotuarul în lung şi-n lat. Aceasta este prima inspecţie din zi. Cu maximă atenţie, Nedelea analizează fiecare centimetru de asfalt, fiecare frunză căzută pe maşini, fiecare zbor de vrabie din perimetrul care, ştie toată lumea, îi aparţine. Abia după ce sfârşeşte satisfăcut rondul de dimineaţă, Nedelea îşi ocupă postul de observaţie: brâul de ciment de lângă poarta închisorii. De aici, ziua de serviciu va fi una încărcată: cu ochi de vultur nemilos, va urmări toate maşinile care vin şi pleacă, perioada în care stau parcate şi eventualii răufăcători care să atingă neglijent oglinzile, să şteargă cu haina portierele sau să se uite mai lung la culorile automobilelor. Şi va fi gata în orice moment să sară la gâtul acelora care deranjează în vreun fel ordinea din jurul clădirii în care a trăit atât amar de vreme!

Puşcăria i-a fost familie cinci ani

Până în 2005, Marin Nedelea şi-a petrecut câţiva ani din viaţă dincolo de porţile grele, pe care astăzi le păzeşte ca pe lumina ochilor. Era deţinut atunci - condamnat pentru o faptă comisă aiurea, zice el, la o petrecere. „Eram mai mulţi, au început să se certe, eu am sărit în ajutor şi m-am trezit cu poliţistu’ că mi-a pus pistolu’ în spate. M-am întors ca ars şi, dintr-o mişcare de cuţit, l-am pus pe poliţai în cărucior, pe viaţă!“, povesteşte