Incap oare 15 ani de tranzitie in doua ore si jumatate de pelicula? Raspunsul e, cu siguranta, negativ, in cazul in care cineva si-ar propune asa ceva. Dar daca regizorul, in cazul de fata si scenarist, isi propune doar sa ofere publicului o fictiune savuroasa, pornind de la o stire senzationalista dintr-un ziar cu bulina rosie, are sanse maxime de reusita.
Cum o fi reusit Cristian Nemescu sa inglobeze intr-o poveste mica si al naibii de coerenta teme majore ale societatii romanesti postdecembriste numai Dumnezeu stie. Si, pentru ca era tare curios, l-a chemat de urgenta pe Cristi la El, sa-i povesteasca.
Iar Cristi s-a dus si ne-a lasat un film neterminat, atribut care a fost inglobat in titlu si care, involuntar sau nu, ne ofera chintesenta acestei povesti fara sfarsit. Nu stim cum ar fi aratat varianta finala, insa ar fi fost pacat ca din ratiuni economice sau de orice alta natura sa fie taiata vreo secventa sau vreo replica.
„California Dreamin’“ pleaca strict de la titlul unei stiri: un sef de gara din judetul Romania a avut tupeul incomensurabil sa tina in loc un tren NATO care transporta echipament militar, pazit de cativa soldati americani condusi de un ofiter.
De aici, firul epic al stirii reale este abandonat si suntem purtati pe valurile imaginatiei lui Nemescu, intr-o parabola care pentru spectatorul strain de Romania poate fi lejer incadrata in aceeasi categorie cu „Pisica alba, pisica neagra“ a lui Kusturica.
Dar noi, cei din linia intai a tranzitiei fara de sfarsit, recunoastem, cu amuzament, teme fundamentale ale societatii romanesti: asteptarea de jumatate de veac a americanilor, traditionala ospitalitate romaneasca, profitorii de dupa Revolutie, mitingurile spontane din anii ’90, pasiunea pentru telenovele (manelele au aparut ca fenomen mai tarziu), birocratia ucigatoare, discrepantele dint
