Apariţia raportului despre închisorile CIA în Europa al unui membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, avocatul elveţian Dick Marty (care nu trebuie confundat cu Parlamentul European, pentru care se ţin alegeri speciale), nu mi se pare un eveniment de mare importanţă. Raportul, pe care am pierdut ceva vreme să îl citesc integral în versiunea engleză, este de la un capăt la altul o însăilare de speculaţii, de surse anonime şi de relatări la mâna a doua sau a treia. Din păcate, se va vorbi despre el, pentru că, aşa diletant cum este, oferă o mană cerească jurnaliştilor de stânga antiamericani, care nu au găsit nici un fel de surse ca să scrie direct despre operaţiile CIA din Europa: autoritatea unui parlamentar elveţian. Nu mai e nevoie de dovezi, nu mai e nevoie de trei surse, nu mai e nevoie de nimic din ABC-ul jurnalismului de calitate. E suficient să atribui domnului Marty tot ce doreşti ca să afirmi că SUA şi aliaţii lor sunt adevărata problemă a păcii pe planetă. Nici un om serios, că e jurist sau ziarist, nu va da doi bani pe el, pentru că nu merită.
Raportul aduce acuzaţii serioase României, despre care spune nu doar că a oferit fără discernământ condiţii pentru CIA să aducă la noi prizonieri din Afganistan şi Irak, în general mai de mâna a doua, pentru a fi investigaţi prin „tehnici avansate“, pe care dl. Marty le asociază, după părerea mea eronat, cu tortura, dar a şi ascuns acest lucru. Lăsaţi-mă să spun întâi de ce raportul nu merită luat în considerare şi apoi cum ar trebui să reacţionăm public la nivel de ţară. Pentru că unele reacţii pripite sau stângace pot uneori compromite situaţii care iniţial nu prezentau mari probleme.
Să spunem din start că omul e în dreptul lui. Tot aşa cum americanii au construit acest sistem extrateritorial ca să scape de unele restricţii juridice şi să obţină informaţii mai repede decât printr-o investig
