O manastire fara pereche a renascut deasupra satului maramuresean Barsana. Dupa cincisprezece ani de existenta, in care a crescut zi de zi, poti spune ca a ajuns perfectiunea. Raiul.
Unul din cele mai frumoase asezaminte manastiresti de lemn, din cate s-au vazut vreodata...
Jos, in sat, taranii barsaneni sed pe bancute de-a lungul strazii mari si insorite. Rezemati cu spatele de porti maramuresene, intr-o tihnita visare. Par niste mogaldete acolo, la "poalele" uriaselor chenare de lemn innegrit, sculptate de sus pana jos cu sori, dinti de lup, colaci si funii rasucite. E duminica, e amiaza, slujba abia s-a incheiat. La capatul de rasarit al satului, deasupra padurilor, tasneste in cer o turla fabuloasa. Zvelta si subtire, ca o enorma sageata ce se infige in soare. Cel mai inalt turn de lemn din intreaga Europa. Turnul lor, turnul bisericii lor, ridicat de mesterii lor, cel ce se vede cale "de pe sapte sate". Barsanenii se uita la el si sunt mandri.
"D`apoi biserica aiasta..." Asa-si incep ei raspunsurile la orice intrebare despre manastire, dand incet din degetul aratator, de parca ar ameninta ca e vorba de ceva grav, ceva de care trebuie luat aminte. Ridicarea acestei biserici a nascut in sat povesti halucinante. Povesti despre zilele de truda ale localnicilor care visau de veacuri la manastirea lor de dinainte, manastirea cea veche, distrusa de stapanirea straina... Oamenii au sapat dealul, au taiat lemn, au carat cu bratele bolovani din apele Izei, cei mai multi fara sa ceara vreo rasplata. Apoi, povesti despre mesterii barsaneni, care mai de care mai iscusit. La manastirea asta s-a lucrat numai si numai cu mesteri din sat. Astazi, in Barsana sunt peste 200 - si fiecare dintre ei ar putea singur sa ridice o biserica maramureseana. Insa la turnul cel mare au muncit ca la ceva divin, neomenesc. Acolo au fost alesi cu adevarat cei mai buni. Agat