Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arpechim, salvată de instanţă de la închidere

Publicat in Gandul, marți 12 iunie 2007 ·

Arpechim nu va fi închisă în perioada următoare, a decis Tribunalul Argeş care a admis cererea Petrom de suspendare a deciziei Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului (ARPM) Piteşti. În aceste condiţii, rafinăria va funcţiona până la pronunţarea instanţei de fond. Decizia Tribunalului va fi, însă, contestată de Agenţia de Mediu. ”Decizia nu ne afectează investiţiile de mediu planificate. Sperăm să ne conformăm la cele semnalate de Agenţia de Mediu în cel mai scurt timp”, a declarat Dan Pazara, directorul de comunicare al Petrom. Ieri dimineaţă, şeful ARPM Piteşti, Marius Stanca, s-a întâlnit cu reprezentanţii grupului austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, la discuţie participând şi prefectul de Argeş, Ion Cârstoiu, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Compania petrolieră s-a angajat să prezinte, în două-trei săptămâni, un plan de închidere a haldelor şi a trei din cele cinci rezervoare de la Aprechim. Cele două rezervoare care vor fi menţinute vor fi modernizate pentru a respecta standardele de mediu, au adăugat sursele citate. ARPM a decis, la sfârşitul lunii mai, să suspende autorizaţia de mediu a rafinăriei Arpechim Piteşti, motivând că Petrom nu s-a conformat unor cerinţe precizate în documentul în baza căruia funcţionează combinatul. Pentru a se conforma deciziei autorităţii de mediu, Petrom a stabilit, împreună cu autorităţile de mediu, planul de închidere temporară a rafinăriei şi estimează că va îndeplini cerinţele pentru obţinerea autorizaţiei de mediu în termen de două luni. Cert este că, în acest moment rafinăria de la Piteşti funcţionează normal, nefiind luată nici o decizie de diminuare a activităţii. (E.C.)

Arpechim nu va fi închisă în perioada următoare, a decis Tribunalul Argeş care a admis cererea Petrom de suspendare a deciziei Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului (ARPM) Piteşti. În aceste condiţii, rafinăria v

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

După 100 de ani de eforturi, Egiptul este liber de malarie: "Boala care i-a chinuit pe faraoni aparţine acum istoriei ţării"

News.ro acum 15 minute
Egiptul a fost certificat ca fiind "liber de malarie" de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) - o reuşită salutată de agenţia ONU pentru sănătate publică drept "cu adevărat istorică", relatează BBC. „Malaria este la fel de veche ca însăşi ci

Meciul Dinamo-FCSB: Daniel Bîrligea – Este o senzaţie foarte frumoasă pentru că am câştigat, am câştigat în derbi!

News.ro acum 7 ore
Daniel Bîrligea, atacantul echipei FCSB, a marcat golul victoriei roş-albaştrilor în meciul cu Dinamo, 1-0, de duminică seara, şi spune că i-a plăcut atmosfera de la primul lui derbi bucureştean. „Este o senzaţie foarte frumoasă, pentru că am câştig

Donald Trump a prăjit cartofi prăjiţi la McDonald's şi i-a transmis un mesaj adversarei

Mediafax acum 41 minute
Cu cravată şi şorţ, magnatul a vizitat restaurantul fast-food din Feasterville-Trevose, care face parte din comitatul Bucks, o zonă cu influenţă electorală la nord-est de Philadelphia. În ultimele zile, Trump şi-a acuzat adversarul că a minţit în le

UPDATE - ALEGERI ÎN MOLDOVA. Maia Sandu, pe primul loc, după procesarea a peste trei sferturi din procesele verbale. Stoianoglo, peste aşteptări / Activitatea a patru secţii de vot din România, prelungită / La referendum, predomină „NU”

News.ro acum 7 ore
Procesul de vot din Republica Moldova pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul constituţional cu privire la aderarea la UE s-a finalizat. Secţiile de votare s-au închis la ora 21:00. Activitatea a patru secţii de votare din România, constituit

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova şi referendum pentru aderarea la UE. Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo vor lupta în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale / Scorul la referendum este stâns. Avantajul taberei "NU" este în scădere. Totul se va decide cu voturile din diaspora

Mediafax acum 4 ore
Candidata PAS, Maia Sandu, şi candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, vor lupta în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale Al doilea tur de scrutin ar urma să se desfăşoare pe 3 noiembrie. La închiderea urnelor, prezenţa la vot a fost de 51,41%, cu

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Regiuni din Italia, afectate de ploi abundente şi inundaţii severe

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, având în vedere că regiunile Emilia-Romagna, Toscana şi Marche au fost afectate de ploi abundente şi inundaţii severe. MAE informează cetăţenii români care se află,

Rezultate preliminare la referendumul european din Republica Moldova: peste 50 la sută dintre cetățeni au votat „NU”

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii din Republica Moldova au votat duminică, 20 octombrie, pe lângă alegerile prezidențiale, și la un referendum pentru modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Datele Comisiei Electorale Centrale a

Alegeri Moldova: Procesul de votare la o secţie din Italia, suspendat din cauza unei alerte cu bombă

HotNews acum 9 ore
Procesul de vot de la o secţie de votare din oraşul italian Bologna, constituită pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul din Republica Moldova, a fost întrerupt pentru o scurtă perioadă în urma unei alarme cu bombă, a anunţat duminică seară M

Israelul va lua măsuri legale împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron din cauza restricţionării participării companiilor israeliene la târgurile navale

News.ro acum 13 ore
Ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a declarat duminică că a ordonat ministerului său să înceapă proceduri legale împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron, după ce Parisul a restricţionat participarea companiilor israeliene la un vii

Tenis de masă: Bernadette Szocs, vicecampioană europeană şi la simplu. Ea a fost învinsă în finală de partenera sa de dublu

News.ro acum 13 ore
Bernadette Szocs a câştigat, duminică, medalia de argint în proba de simplu din cadrul Campionatului European Individual 2024. Ea s-a clasat pe locul doi şi la dublu, chiar alături de adversara care a învins-o la simplu, austriaca Sofia Polcanova. P

Vremea

București
acum

lun.

4°/16°
mar.

9°/18°
mie.

10°/20°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

2°/16°
mar.

7°/19°
mie.

7°/18°
joi

10°/16°
Constanta
acum

lun.

1°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/17°
joi

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/16°
mar.

6°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°