Folosirea excesiva si abuziva a clivajului stanga-dreapta pentru a explica confruntarile de nivel tribal din politica autohtona da nastere unor erori de perceptie a spatiului politic cu consecinte directe asupra practicii puterii. Prizonieri ai unei paradigme imprumutate si reproduse automat – niciodata validata in Romania –, politicienii si comentatorii politici par de-a dreptul fascinati de farmecul irezistibil al Dreptei. Porniti in cautarea noului Graal, acesti urmasi moderni ai lui Persival sunt dispusi sa infrunte orice, inclusiv penibilul, pentru a atinge perfectiunea politica reprezentata de Dreapta.

Opozitia dintre stanga si dreapta a facut cariera pentru ca ofera o solutie simpla pentru a da coerenta multitudinii de alegeri individuale. Cu ajutorul acestui mecanism simplificator, preferinte divergente ale unora sau altora pot fi ordonate pe o axa, capatand un continut care sa determine sensul uneia sau alteia dintre politici. Cu toate acestea, stanga sau dreapta par mai degraba accidente mediteraneene. Forma si semnificatia clivajului variaza de la o tara la tara si de la o epoca la alta: dreapta si stanga in Franta, Italia sau Spania, dar republicanii si democratii in SUA, conservatori si liberali mai la nord, in Canada, sau trecand oceanul spre Est gasim tot conservatori, dar contrapusi laburistilor in Anglia, model care se regaseste, pastrand specificul local, si in Germania sau Austria, unde conservatorii se opun insa social-democratilor. Dar in Romania? Sa fie un spatiul nostru politic o adaptare a conflictului politic de tip mediteranean asa cum par sa creada politicienii?

Fie ca este abordat dintr-o perspectiva strict ideologica, astfel ca orientarea valorica si doctrinara primeaza in raport cu alte variabile precum pozitionarea pe scena politica, fie ca este analizat intr-o maniera relativa, si atunci pozitia de pe teren determina ideologi