- Social - nr. 112 / 12 Iunie, 2007 Bucuria revederii dintre colegi, chiar si dupa doua decenii de la absolvire, a starnit emotii si lacrimi de bucurie. Aceasta emotie au trait-o absolventii clasei a XII-C, promotia 1986-1987 a Liceului de Matematica-Fizica "Alexandru Papiu Ilarian" din Targu-Mures (actualul Colegiu National), care la sfarsitul saptamanii trecute au trait din nou viata de licean, chiar si numai pentru cateva ore. Stradaniei organizatorilor Sanda Misaras, Carmen Rotariu, Gabriele Bucur, Cosmin Butiu si Daniel Harja i-au raspuns prezent 30 din cei 36 de absolventi care au venit din cele patru zari ale tarii (Satu Mare, Timisoara, Bucuresti, Piatra Neamt, Bistrita etc.), dar si de la mari distante, cum este Ungaria, Statele Unite ale Americii, Emiratele Arabe Unite, alaturandu-se profesoarei Liana Bucur, fosta diriginta, prof. Ioan Titea, fost director al unitatii de invatamant, prof. Maria Coman si prof. Nicolae Serbu, ca invitati. Dupa obisnuita fotografie facuta la bustul patronului spiritual, incolonati ca odinioara, absolventii au trecut pe sub arcul de flori facut de actualii liceeni, au luat loc in banci simtindu-se din nou elevi. Dupa intonarea binecunoscutului "Gaudeamus", profesorul Simion Bui, directorul colegiului, le-a urat bun revenit promotiei de acum doua decenii a acestui colegiu. "Tin sa va felicit pe dumneavoastra pentru realizarile pe care le-ati facut in aceste doua decenii, va doresc multa sanatate dumneavoastra si familiilor dumneavoastra, multa fericire si totdeauna veti fi primiti la Colegiul National "Alexandru Papiu Ilarian" din Targu-Mures cu bratele deschise, mai ales ca una dintre absolventele de acum doua decenii este un membru de baza al corpului profesoral, doamna profesoara Sanda Misaras (fosta Oltean)". Un scurt cuvant a rostit fosta diriginta, profesoara Liana Bucur, care le-a spus: "Cred ca cei 20 de ani de la absol