In zona noastra circula o legenda conform careia cel care a descoperit proprietatile terapeutice ale Lacului Sarat a fost Vlad Tepes. Se spune ca, in timpul unei batalii cu otomanii, Tepes a luat prizonieri citeva zeci de soldati turci pe care, pina la sfirsitul luptei, i-a lasat cu o parte din ostenii sai la Braila. Ca sa le faca sederea cit mai groaznica, ostasii lui Tepes i-au tinut pe turci timp de o saptamina "la saramura", adica in apele lacului. Cind domnitorul s-a intors, a ordonat ca prizonierii sa fie trasi in teapa, dar contrar asteptarilor, acestia au rezistat chinurilor inexplicabil de mult. Tepes a considerat ca numai saptamina de "tratament" i-a intarit pe vrajmasi, drept pentru care a ordonat ca dupa fiecare batalie, ostasii si caii lor sa isi vindece ranile in apele sarate.
La mai bine de 400 de ani de la aceasta intimplare, pe malul lacului s-a construit si prima baza de tratament care, in scurt timp, pentru miracolele infaptuite, a capatat renume in tara si peste hotare.
Pentru braileni, dintotdeauna Lacu Sarat a fost un important punct turistic, atit pentru tratament, cit si pentru relaxare. Si, totusi, de ceva vreme, autoritatile nu mai dau doi bani pe aceste locuri. Investitorii, nici atit.
Duminica, pentru prima data anul acesta, am ales sa imi petrec dupa amiaza in Statiunea Lacu Sarat. Nici ca as fi putut avea o idee mai proasta. Nebunia care m-a intimpinat inca de la primii pasi este greu de descris, iar drumul pina la rondou a fost o adevarata aventura. Masinile parcate umpleau la refuz ambele trotuare si, pe alocuri, chiar si portiuni serioase din sosea. Iar printre toate acestea, din ambele sensuri, alte citeva zeci de masini incercau sa se strecoare, intr-un du-te - vino continuu. Toata lumea se grabea, unii spre casa, obositi dupa o zi de plaja, altii dornici sa ajunga mai repede pe alei, la umbra. Nervi
