Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătălia imobiliară se mută pe Rasdaq

Publicat in Adevarul, marți 12 iunie 2007 ·

Potenţialul activelor deţinute de companiile listate pe această piaţă atrage tot mai mulţi investitori Companie cu terenuri în Bucureşti sau într-un centru cu potenţial imobiliar, cu Potenţialul activelor deţinute de companiile listate pe această piaţă atrage tot mai mulţi investitori Companie cu terenuri în Bucureşti sau într-un centru cu potenţial imobiliar, cu o activitate profitabilă cu posibilitate de relocare. Acesta este profilul societăţilor de pe fosta piaţa electronică Rasdaq care, ignorate până nu de mult, sunt vânate în prezent pentru câştigurile din trei cifre înregistrate din variaţia preţului la Bursă. Chiar dacă potenţialul imobiliar al unei companii este stabilit de către investitori, analiştii din piaţa de capital susţin că rămâne, încă, o problemă: cumpărarea unor pachete semnificative de acţiuni, din cauza lichidităţii scăzute a emitenţilor. Abordare simplistă, dar profitabilă "În ceea ce priveşte firmele de pe Rasdaq, în special cele de dimensiuni ceva mai mici, este evident că în acest moment principala atracţie o constituie potenţialul lor imobiliar", a declarat, pentru "Adevărul", Andrei Anghel, analist în cadrul societăţii de brokeraj Confident Invest. Deşi acest lucru relevă o abordare extrem de simplistă a pieţei de capital din partea investitorilor, analistul este de părere că "metoda" s-a dovedit a fi totodată una extrem de profitabilă. Decizia de a cumpăra întâmpină dificultatea unei pieţe reduse ca lichiditate. "De cele mai multe ori însă, deşi astfel de societăţi cu potenţial imobiliar şi acţionariat relativ dispersat sunt uşor de identificat, şi chiar şi preţul este aparent unul atractiv, probleme apar abia în momentul în care un investitor încearcă să achiziţioneze pachete semnificative. Numărul potenţialilor vânzători este redus, iar orice expresie a interesului unui cumpărător atrage imediat concurenţi", observă Andrei Anghel.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 20 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

AEP Când ar putea fi reluate alegerile prezidențiale în cazul în care CCR anulează primul tur

Ziua Constanta acum 52 minute
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat în această dimineață, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum 43 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu: Dacă cineva a FURAT voturi la primul tur al prezidențialelor, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a lansat un apel ferm către susținătorii partidului în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică, subliniind că este esențial ca românii să își exprime votul pentru a asigura viitorul guvernului și pentru a lu

Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Gandul acum 37 minute
Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural ca

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum o ora
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

După ce a cerut renumărarea voturilor CCR urmează să discute astăzi solicitarea de anulare a rezultatelor din primul tur al prezidențialelor

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituţională a României urmează să discute vineri, de la ora 14,00, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin. Joi, CCR a cerut Biroului Electoral Central renu

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 4 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°