- Cultural - nr. 112 / 12 Iunie, 2007 Asterisc
DESPARTIREA DE RALUCA Ne-am cunoscut privind aceleasi ferestre spre cer. Eu, uimit de arta cu care un copil reusea sa se inteleaga, sa inteleaga lumea prin icoane. Prin chipul vazut al celui nevazut. Ea, Raluca Marian, cu firescul si inocenta varstei fara de varsta, aducand foarte aproape cerul de pamant.. N-am ezitat nici o clipa sa imi exprim entuziasmul in fata talentului sau in a zugravi chipuri de sfinti. Si sa cred in destinul ei. De artist, de credincios. Fiindca, daca m-a mai uimit ceva, de la prima vedere, a fost religiozitatea acestui copil, credinta sa manifesta in fiecare gest, oricat de banal. Tot ce facea venea din iubirea ei pentru Cel de Sus. Dumnezeu chiar era pentru ea iubire. Nu era habotnica. Vroia sa inteleaga lucrurile, apropiindu-se de cartile de invatatura crestina, dar si de mari duhovnici. Se adapa de la izvoare. Se incarca de puritate. Raluca era frumoasa, buna, cuminte, talentata, luptatoare, jertfelnica. Era un copil pe care si l-ar dori orice parinte. Un copil care nu a putut sa-si aleaga alta cale in viata decat cea randuita pentru iubire si credinta. N-am sa inteleg de ce Raluca nu mai e! N-am sa inteleg de ce a trecut atat de devreme vama. A plecat la varsta lui Nicolae Labis. In plina putere de creatie. In plina sete de cunoastere. Cu o dorinta teribila de a da sens adevarat vietii sale. Vroia sa plece in Lumea Noua. Dar a ajuns in Lumea cea Dreapta. Un inger printre ingeri. Ca sa ne vegheze. Sa se roage pentru noi! NICOLAE BACIUT Drum printre oameni
ISRAEL _ TARA FAGADUINTEI (IX) Cuvintele uneori sunt inselatoare si pot fi folosite, aproape de fiecare dintre noi, cu o mare mobilitate de sensuri. Viata isi face parca tunel nevazut in care te impinge, si tu treci si te tarasti, si te lovesti de pietre ascutite, sangerezi, iti spui ca ai gresit… si fara sa gandesti gresest
