Persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA sint obligate sa declare toate livrarile de bunuri, prestari de servicii si achizitiile de bunuri si servicii realizate pe teritoriul Romaniei catre/de la alte persoane impozabile inregistrate in scopuri de TVA, incepind cu 1 ianuarie 2007, anunta Directia Generala a Finantelor Publice Braila.
Modelul si continutul formularului (394) "Declaratie informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national" a fost aprobat prin Ordinul nr.702/2007.
Declaratia respectiva se depune semestrial la organul fiscal competent, pina la data de 25, inclusiv, a lunii urmatoare incheierii semestrului de raportare.
Cine depune formularul
Declaratia 394 se completeaza si se depune de catre persoanele inregistrate in scopuri de TVA, care sint obligate la plata taxei conform art.150 alin.(1) lit.a) si alin. (2) din Codul Fiscal, pentru operatiuni impozabile in Romania conform art.126 alin.(1) si taxabile cu cota de 19% sau 9%. Declaratia se depune pentru orice operatiune taxabila pentru care, conform Titlului VI al Codului Fiscal, este emisa o factura, inclusiv pentru avansuri. De asemenea, declaratia trebuie sa contina toate facturile care au fost emise in semestrul de raportare.
Declaratia trebuie depusa, de asemenea, de persoanele inregistrate in scopuri de TVA care realizeaza in Romania, de la persoane impozabile inregistrate in scopuri de TVA, achizitii de bunuri sau servicii taxabile cu cota de 19% sau 9%. Declaratia trebuie sa contina toate facturile care au fost primite in semestrul de raportare. Aceasta nu se depune pentru facturile emise prin autofacturare sau in cazul operatiunilor pentru care se aplica taxarea inversa.
Modalitatea depunerii
Declaratia se depune in format