Penultimul detinut politic din Europa, Andrei Ivantoc, a fost eliberat la finele saptamanii trecute. Dupa 15 ani de detentie ilegala, teroare, izolare, agresiune fizica si psihica, nu numai ca nu are regrete, dar a gasit puterea de a riposta in fata autoritatilor.
Patriotul roman a alergat spre peticul de pamant pentru care a jertfit 15 ani din viata si pe care stia ca are dreptul sa calce, desi a fost declarat persoana non-grata. A fost batut si umilit chiar si dupa eliberare, insa si-a pastrat principiile care l-au dus in cusca acum un deceniu si jumatate.
Desi pana acum a acordat doar sporadic declaratii presei, Ivantoc si sotia sa au acceptat un amplu interviu, in exclusivitate, pentru GAZETA de Maramures.
Era primavara lui 1992. De obicei inceputul lunii martie insemna bucurie pentru familia Ivantoc, pentru ca si Andrei si Eudochia sunt nascuti in primele zile din „martisor”. Dar acel an a adus o altfel de primavara. Republica Moldova devenise membru ONU, ceea ce conducea si la recunoasterea caracterului ilegal al auto-proclamatei republici nistrene.
Incepuse razboiul prin declansarea conflictului de la Dubasari, la ultima unitate de politie aflata sub controlul Chisinaului. Iar pentru cei care se opuneau separatistilor transnistrieni, primavara aceea nu mai avea sa aduca nimic bun. Si nici celelalte care au urmat. Membrii grupului Ilascu se opuneau separarii Transnistriei de Moldova si se considerau romani.
O „vina” suficienta de mare pentru ca, in dimineata zilei de 2 iunie, militarii din fortele speciale sa bata la usa apartamentului familiei Ivantoc de pe strada Tineretii, din Tiraspol. Andrei Ivantoc a fost batut crunt si apoi ridicat. Se pare ca furia militarilor fusese „declansata” de tricolorul pe care Andrei Ivantoc il purta la reverul hainei.
Sotia sa, Eudochia, plecase la serviciu la or