Potrivit unei analize a companiei Certinvest, o contributie lunara de 20 de euro, timp de 25 de ani, la un fond de pensii private facultative ar putea asigura o pensie de 140 de euro pe luna, timp de 15 ani. Aceasta prognoza se bazeaza pe un randament mediu estimat de 7% al investitiilor realizate de fondurile de pensii private.
Pe piata pensiilor facultative activeaza pina acum patru fonduri: ING Clasic al ING Asigurari de Viata SA, Azt Moderato al Allianz-Tiriac, Pensia Mea, administrat de Aviva, si BCR Prudent, administrat de BCR. Suma minima care se poate investi este de 50 de lei/lunar la Azt Moderato, 60 de lei la Pensia Mea, 45 de lei la ING Clasic si 35 de lei la BCR Prudent.
Diferentele de bani se explica prin faptul ca in lege nu este prevazuta o suma minima pentru pensia facultativa. Iar fiecare fond a trecut ce suma a dorit in prospect. Exista in schimb o suma maxima: 15% din venit.
Oficial nu se poate garanta un anumit nivel al randamentului contributiilor unui participant la sistemul de pensii private. In schimb, sistemul garanteaza doar contributiile din care se scad comisioane de administrare. „In acest moment nu exista fixata prin lege o valoare a pensiei minime.
Dar o vom face“, sustine Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
„Pensia minima ar trebui sa fie undeva ca valoare precum ajutorul social sau venitul minim garantat. Oricum, persoanele care incheie o pensie facultativa pot opta la implinirea virstei de 60 de ani cum vor primi banii: adica sub forma unei pensii, 50% in mina, iar restul impartiti egal pe o perioada limitata de timp sau toti banii deodata“, mai adauga Oancea.
integral in Cotidianul
Potrivit unei analize a companiei Certinvest, o contributie lunara de 20 de euro, timp de 25 de ani, la un fond de pensii priva