Psihologii accentuează faptul că, în dezvoltarea armonioasă a copilului, influenţele educative venite pe filieră maternă şi pe cea paternă sunt la fel de importante, chiar dacă există o complementaritate a acestora.

Tatăl este cel care, cel puţin în teorie, ar trebui să dea o consistenţă morală educaţiei şi care, în momente-cheie, poate introduce conceptele de „nu“, „nepermis“, „sub nici o formă“. Tatăl ar trebui să fie cel care, cu blândeţe, dar şi fermitate, pune limitele unei explorări a realităţii, debordante şi haotice, pe care o efectuează cei mici. Dar în realitate situaţia este alta, puţini taţi îşi găsesc timpul necesar să se ocupe de educaţia şi formarea celui mic. Majoritatea au o scuză: serviciul sau alte treburi nu le permit să îşi petreacă timpul cu copilul, preferând să îşi suplinească absenţa prin daruri scumpe, lăsând îngrijirea copilului în seama soţiei sau a bunicilor. Însă faptul că nu au timp suficient nu este o scuză pentru ca taţii să nu se ocupe de educaţia copiilor, rolul lor fiind esenţial în dezvoltarea armonioasă a acestora.

De altfel, în ultimii ani, rolul tatălui în creşterea copiilor a evoluat, în judeţul Dolj existând, de exemplu, peste 1.000 de bărbaţi care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani.

Tipologii de taţi

Psihologii pot oferi şi câteva tipologii de taţi. Există tatăl „mămos“, care suplineşte, uneori, lipsa de afectivitate a unei mame foarte active, precum şi lipsa bunicilor. Acest tip de bărbat stă mult în preajma copilului, îi pregăteşte mâncare, îi schimbă scutecele, aruncând din când în când o ocheadă pe reviste sau la televizor.

Avem apoi tatăl clasic, tradiţional. El este cel care trebuie menajat, care preferă să citească nestingherit ziarul sau să vadă în linişte meciul de fotbal, mama fiind un mediator atent, astfel încât copiii să nu „d