Chiar la inceputul mandatului său de consilier prezidenţial, Elena Udrea a văndut casa luată, cu tot cu subvenţie, de la ANL. Tănăra avocată milionară, improprietărită ieftin (62.900 de euro) de generosul stat, a văndut chilipirul şi mai ieftin (50.000 de euro). Cumpărător: italianul Claudio Zambon, prestidigitatorul de palmaresuri sportive ale Politehnicii Timişoara. Imobiliarele prezumtiv păguboase par a fi o modă la Palatul din Deal, unde ucenicii se comportă la fel ca idolul lor politic.Â
O afacere imobiliară cel puţin curioasă, ii are ca autori principali pe "blonda de la PD", Elena Udrea, şi pe omul de afaceri italian Claudio Zambon. Asemeni idolului său politic Traian Băsescu, fosta cancelară a Cotrocenilor vinde sub preţul pieţei.
Potrivit declaraţiei de avere, fostul consilier prezidenţial Elena Udrea ar fi văndut, in ianuarie 2005, o casă de locuit ridicată " la roşu", situată in Sectorul 1 din Bucureşti, cu doar 50.000 de euro. Pentru că suma este una nefiresc de mică pentru piaţa imobiliară din Capitală, ne-am pus mai multe intrebări şi am purces la oarece investigaţii, evident, cu mijloace gazetăreşti.
AMNEZIE. Cum, in declaraţia de avere semnată la data părăsirii postului de consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Elena Udrea a menţionat şi numele cumpărătorului - Claudio Zambon, am indrăznit să-l sunăm pe acesta pentru a-i cere căteva detalii. Numai că domnul Claudio Zambon, aflat in Italia cu treburi, a fost destul de... vag in discuţia pe care am purtat-o la telefon, chiar neconcludent. Casa a cumpărat-o pe una dintre firmele sale, la "roşu" (adică fără finisaje), dar adresa nu şi-o mai aminteşte. "E pe undeva pe lăngă Teatrul Masca, dar nu ţin minte numele străzii, nici numărul casei" - ne-a spus domnul Claudio Zambon. La insistenţele noastre, omul de afaceri ne-a dat doar căteva indicii - "prima sau